Weekend cu modificări în trafic din cauza celor două mitinguri care aduc în centrul Iaşiului zeci de mii de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitingul PDL este programat in faţa Palatului Culturii
Mitingul PDL este programat in faţa Palatului Culturii

Manifestaţiile programate sâmbătă şi duminică în Piaţa Palatului şi în Piaţa Unirii pentru care PDL şi USL au primit autorizaţii de la Primăria Iaşi impus restricţii de circulaţie. Sâmbătă sunt aşteptaţi la Iaşi 20.000 de susţinători ai lui Traian Băsescu, iar duminică în jur de 25.000 de manifestanţi pro demiterea şefului statului.

„Având în vedere numărul mare de manifestanţi anunţaţi de organizatori, municipalitatea avertizează asupra posibilităţii de deviere a traficului de pe străzile adiacente manifestărilor în intervalul orar menţionat. În cazul în care Poliţia Rutieră, Jandarmeria şi Poliţia Locală vor decide închiderea străzilor, circulaţia auto şi a mijloacelor de transport în comun se ve desfăşura pe trasee ocolitoare“, a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

A fost amânat mitingul USL de la Iaşi, programat în acelaşi timp cu cel al PDL

Astfel, sâmbătă, 21 iulie, este posibilă închiderea străzii Anastasie Panu între orele 11.00 şi 14.00, iar circulaţia va fi deviată pe str. Sf. Lazăr. Autobuzele 41 şi 28 vor folosi de asemenea ruta ocolitoare Podu Roş - Sf. Lazăr - intersecţie Hala Centrală. Pe sensul de mers spre şos. Nicolina autobuzele vor folosi traseul Elena Doamna - T. Vladimirescu - Splai Bahlui - Podu Roş.

Mitingul pro-Băsescu de la Iaşi, blocat de primărie printr-o găselniţă uluitoare

Duminică, 22 iulie, este posibilă suspendarea traficului auto în zona Cuza Vodă, intersecţie cu bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt. În acest caz, tramvaiele 6 şi 7 vor întoarce la Billa, călătorii fiind preluaţi de microbuze pentru continuarea traseului până în Tg. Cucu. De asemenea, tramvaiul 3 va circula pe ruta Dancu - Tg. Cucu, de aici, transportul fiind asigurat cu microbuze până la Gară.

Totodată, comercializarea băuturilor alcoolice în zona Palatului Culturii va fi oprită în perioada manifestării, deşi în zonă se desfăşoară o sărbătoare a berii, Hanul Timişoreana. "Am discutat cu cei de la Timişoreana, şi pentru faptul că activitatea le va fi întreruptă vor prelungi manifestarea lor şi pe 22 iulie", a precizat viceprimarul Mihai Chirca.

Alertă politică de gradul 0 la Iaşi pe 21 iulie. 300 de metri îi vor separa pe Crin Antonescu şi Victor Ponta de Traian Băsescu

Acesta a precizat că poliţia şi jandarmeria va decide dacă se impun restricţii de circulaţie în zonă, în funcţie de numărul de persoane care se vor strânge în faţa Palatului Culturii.Sâmbătă la Iaşi sunt aşteptaţi 20.000 de ieşeni care se vor întâlni cu preşedintele suspendat Traian Băsescu.

Totodată, duminică, de la ora 10.00, la mitingul USL din Piaţa Unirii, unde sunt aşteptaţi în jur de 25.000 de oameni, s-au impus aceleaşi măsuri privind consumul de băuturi alcoolice. În Piaţa Unirii este aşteptat şi premierul Victor Ponta.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite