VIDEO Studentul care a vrut să candideze împotriva lui Tudorel Toader pentru funcţia de rector al UAIC. A fost dat afară de către agenţii de pază ai universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Silvian-Emanuel Man este primul student din România care şi-a depus vreodată candidatura pentru funcţia de rector. Tânărul a vrut să candideze împotriva actualului rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tudorel Toader. Candidatura i-a fost respinsă, iar el a fost dat afară din universitate de către agenţii de pază ai instituţiei.

Silvian-Emanuel Man, student al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC), cunoscut pentru criticile sale vehemente la adresa rectorului Tudorel Toader, s-a înscris în competiţia pentru funcţia de rector al instituţiei, candidatura sa fiind însă respinsă de Biroul Electoral.

Tânărul susţine că este pentru prima oară când un student din România candidează pentru cea mai înaltă funcţie dintr-o universitate şi că, din punctul lui de vedere, acest lucru este posibil pentru că Legea Educaţiei Naţionale nu prevede clar cine se poate înscrie şi cine nu în cursa pentru rectorat. Cu toate acestea, Biroul Electoral Central i-a invalidat candidatura. Silvian-Emanuel Man a contestat decizia. Potrivit tânărului, contestaţia a fost respinsă, dar nu pe fond. Doar din perspectivă procedurală.

„Sâmbătă am depus contestaţia pe e-mail şi prin curierat rapid, registratura fiind închisă. Termenul de 24 de ore din Metodologia de alegeri pentru depunere a fost respectat şi consider că ar trebui să se aplice regulile de procedură civilă privind calculul termenelor. Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) mi-a răspuns că art. 40 prevede că orice contestaţie se poate depune [doar] la registratură în max. 24 de ore şi poate viza doar aspecte de procedură. În traducere liberă: nu ne interesează că registratura era închisă, tu trebuia să o depui la... registratură! Nu ai depus-o? Nu se ia în calcul! Respinsă!”, a scris Silvian-Emanuel Man pe pagina sa de Facebook.

Băiatul spune că nu se va opri aici, ci va continua pe cale juridică, mai ales după ce, vineri, 28 februarie, după ce şi-a depus candidatura la registratura UAIC, a fost ridicat de către agenţii de pază ai universităţii şi dat afară. 

„Vineri, după depunerea candidaturii, am fost ridicat de către agenţii de pază ai universităţii şi dat afară din corpul principal al instituţiei. Aşa au primit dispoziţie „de sus”, adică de la rectorat. Brusc, mi-au cerut să mă legitimez, dar doar cu carnet de student sau carte de identitate. Alt act nu era valabil. După 8 ani în UAIC, trebuie să fii legitimat. Dar doar tu, care te opui lui Toader, nu altcineva”, povesteşte Silvian-Emanuel Man.

Pe de altă parte, contactaţi de reporterul „Adevărul” pentru un punct de vedere referitor la această situaţie, reprezentanţii UAIC au precizat că nu comentează pe acest subiect.

La alegerile pentru postul de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ candidează actualul rector al instituţiei, Tudorel Toader, şi Adrian Muraru, cadru didactic al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice. Alegerile sunt programate pe 11 martie.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite