VIDEO Ce spun votanţii despre primarul acuzat că a făcut sex cu două minore: „Îi băiat bun, a făcut de toate, a dat la lume”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sătenii interpelaţi de reporteri spun, în majoritate, că primarul e nevinovat
Sătenii interpelaţi de reporteri spun, în majoritate, că primarul e nevinovat

Şase dintre cei şapte săteni din comuna Mogoşeşti Siret cu care am vorbit nu cred că primarul Damian Butnariu ar fi putut să facă sex cu minore în sediul Primăriei. Cel de-al şaptea, deşi nu vrea să detalieze, aminteşte de un presupus caz în care s-ar fi auzit în sat că primarul a mers cu fata unui localnic în pădure.

Sătenii din comuna Mogoşeşti Siret consideră, în majoritate, că Damian Butnariu este un primar gospodar şi cred că acuzaţiile conform cărora acesta ar fi făcut sex cu două minore în sediul instituţiei sunt nefondate. 

Oamenii din comună sunt mulţumiţi că primarul a asfaltat drumurile şi i-a ajutat pe cei necăjiţi, dar şi că Butnariu a fost deschis cu localnicii atunci când aceştia au avut diverse treburi pe la primărie. „Îi băiat bun. A făcut şcoli, grădiniţe, a făcut toate cele. A dat la lume. Nu am auzit nimic. Damian nu a făcut nimic, a fost cel mai bun băiat din Muncelul acesta (n.r. Muncel este un sat din comuna Mogoşeşti Siret). Din când a venit el, care a fost necăjiţi le-o tras lumină, o făcut toate celea. Cel mai bun băiat a fost Damian Butnaru”, a spus un sătean.

Un alt bărbat din comună spune că nu a auzit ca primarul să fi făcut trăsnăile pe care le-a auzit pe la televizor. „Are nevastă, are copii, are copii bine, eu îl ştiu de om bun”, spune săteanul.

Un alt bărbat e şi mai tranşant.

„Nici vorbă. Dar nu se auzea? Dar îs paznici acolo. E un primar extraordinar, ajutător, ajută treburile. O făcut asfalt. De mult îl necăjeşte să îl scoată, dar nu are cum că el e un om de nota 10”.


Primarul Butnariu, în biroul său din Primăria Mogoşeşti Siret

damian butnariu

Ion Păstrăv, un bătrân din comună, crede că „ăştialalţi” vor ca primarul Butnariu să nu mai aibă succes la următoarele alegeri şi de aceea apar acum astfel de acuzaţii.

„Eu nu cred deloc. El a fost un om bun şi a ajutat pe toată lumea. De ce să zic că da sau ba. De câte ori m-am dus să iau de la el o adeverinţă, a fost foarte bun, a zis gata, vino încoace, niciodată nu s-a pus problema”, a spus un tânăr din comună, în timp ce o femeie îi ia şi ea apărarea şi spune că de câte ori a avut nevoie a apelat la primar şi a fost ajutată.

Un singur bărbat, care nu şi-a declinat identitatea, a spus că în sat s-ar mai fi auzit despre diverse isprăvi amoroase de-ale primarului. „S-a mai auzit şi înainte, că a dus una în pădure. Cred că ar fi în stare. De bine, faci de toate.” Săteanul povesteşte că un bărbat a fost supărat pe primar pentru că „i-a dus copilul în pădure să îşi bată joc de el”.

Damian Butnariu a dat o declaraţia ca martor într-un dosar al DIICOT, el recunoscând că a făcut sex cu două minore, în sediul Primăriei. Cel care i-a dus fetele, Adrian Buduroi, a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare.

Primarul din Mogoşeşti Siret a fost suspendat din funcţia de membru al PNL şi ar putea fi dat afară din partid la următoarea şedinţă. El a postat pe Facebook un mesaj în care a recunoscut greşeala. „Eu sunt mândru cu ceea ce am realizat, în calitate de primar pentru comunitatea mea din 2004 încoace şi am şi puterea de a recunoaşte in faţa lui Dumnezeu şi a instanţelor de judecată atunci când greşesc”, a scris primarul.

Înainte de acest mesaj, într-o reacţie filmată, primarul a avut un mesaj incoerent în care pare mai degrabă a nega acuzaţiile. 

Zeci de comentarii de susţinere au fost postate pe pagina de Facebook a primarul, altele de dezaprobare fiind publicate de asemenea. Toate cele negative au fost şterse însă în cursul zilei de vineri, 17 ianuarie, de pe pagina edilului.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite