VIDEO Sora elevului zăpăcit de învăţător arată lucrarea de control a fratelui său: „Nu era nicio greşeală de corectat“

VIDEO Sora elevului zăpăcit de învăţător arată lucrarea de control a fratelui său: „Nu era nicio greşeală de corectat“

Sora elevului de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” a prezentat lucrarea integrală a acestuia.

Părinţii elevului de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi au făcut publice pozele cu lucrarea integrală a copilului, iar sora sa a explicat într-un video care a fost exerciţiul şi care a fost răspunsul fratelui său.

Cerinţa exerciţiului era: „Formulează trei enunţuri legate între ele prin înţeles, potrivit imaginilor date”. 

Aceasta a fost copiată de copil şi în caiet, după cum se poate observa în partea inferioară a imaginii de mai jos.

 

 

Elevul a formulat apoi trei propoziţii, una dintrele ele fiind: „Copiii merg la patinoar, unul dintre ei cade jos”. Se poate observa cum litera „o” din „patinoar” este tăiată, sugerând că forma corectă a cuvântului este „patinuar”.

Povestea a devenit virală astăzi în spaţiul public, după ce tatăl elevului a postat o poză cu modificarea profesorului pe pagina sa de Facebook. Unitatea de învăţământ a început o anchetă internă. Dascălul clasei a II-a B de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi nu a putut fi contactat nici până la această oră pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Citiţi şi:

Un părinte din Iaşi îl acuză pe învăţătorul fiului său că i-ar fi corectat greşit lucrarea. „Tati, eu unde am greşit? Nu înţeleg“

Învăţătorul „patinuar“ apare drept coautor al unui manual de limba română. „Asemenea «colegi» ne distrug şi puţina încredere pe care o mai au părinţii în noi“

Andronescu, despre învăţătorul care i-a scăzut nota unui elev care a scris corect cuvântul patinoar: „Să îl trimitem la evaluare”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: