VIDEO Mesaje împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, proiectate pe clădirea Facultăţii de Drept de la Iaşi. I s-a cerut demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mesaj UAIC Iaşi FOTO Cristian Mihai Dide
Mesaj UAIC Iaşi FOTO Cristian Mihai Dide

Un protest inedit a avut loc sâmbătă seară în faţa Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Mai multe mesaje care l-au vizat de ministrul Tudorel Toader au fost proiectate pe clădirea celei mai vechi universităţi din ţară.

Mai multe persoane au participat sâmbătă seară la un protest în faţa Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii  „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Prezenţa protestatarilor a fost însoţită de mesaje luminoase proiectate pe clădirea corpului  UAIC din Copou. Astfel, pe clădirea au fost proiectate mesajele „FMM şi FGM, Tudorele“,  „Dura Lex, Sed Lex, Tudorel- rector ex“ şi „Tudorel Demisia“. 

Iniţiatorii protestului, veniţi de la Bucureşti, au dorit ca şi prin aceste mesaje să ceară Senatului UAIC demisia ministrului Justiţiei din funcţia de rector al Universităţii în care a fost ales în 2016. 

„Toader nu are ce căuta în această universitate. Nu are ce să caute nici în funcţia de ministru, să plece. Să înţeleagă că nu poate face legi pentru un infractor. A părut la începutul mandatului său de ministru ca un tehnocrat, iar mulţi l-au crezut. Dar s-a văzut că pentru el contează doar să fie sluga lui Dragnea“, a transmis unul dintre iniţiatorii protestului.

Acţiunea a fost anunţată pe reţelele de socializare, ieşenii fiind chemaţi la protest sâmbără, 3 noiembrie: „Vrei să îi ceri demisia lui Tudorel Toader de la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi? Vrei să se vadă mare pe faţada Facultăţii de Drept ? Te aşteptăm sâmbătă seară, începând cu orele 18:00, vis-a-vis de Facultatea de Drept din Iaşi să proiectăm împreună mesajele tale. Acţiunea este declarată la Primăria şi Jandarmeria Iaşi“.

* Sursa VIDEO YouTube Evoluţie în Instituţie 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite