VIDEO Cât mai valorează acţiunile emise la Marea Privatizare. Cine se ocupă în prezent de plata dividendelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 8,4 milioane de acţionari mai apar în evidenţele Depozitarului Central, după ce în urmă cu 20 de ani numărul acestora depăşea 18,7 milioane. Unele acţiuni pot fi purtătoare de dividende, iar informaţii despre acestea pot fi obţinute de la societatea membră a Bursei de Valori Bucureşti.

Reprezentanţii Depozitarului Central au făcut mai multe clarificări legate de situaţia acţionarilor la fostele companii de stat, în cadrul Forumului Investitorilor Individuali. „După 20 de ani, piaţa de capital din România are o evoluţie interesantă în ceea ce priveşte numărul deţinătorilor de acţiuni care au rezultat din programul de privatizare în masă. În perioada 1996-1997, cei care au fost eligibili în program au putut să-şi valorifice respectivele deţineri. Asta înseamnă că de la 18,7 milioane de acţionari numărul acestora s-a diminuat ajungând în 2017 la 8,4 milioane, aproape jumătate din populaţia României“, a declarat Lavinia Gheorghe, şef al departamentului de Management al Riscurilor din cadrul Depozitarului Central. 
 

Potrivit acesteia, unele acţiuni sunt latente pentru că nu s-a mai interesat nimeni de ele, dar este important de ştiut că ele pot fi purtătoare de dividende sau pot oferi şi alte drepturi. „Este foarte important să se ştie că aceste acţiuni există pentru că ele pot fi valorificate“, a mai transmis Lavinia Gheorghe

Cei interesaţi să afle dacă mai au acţiuni pot solicita un extras de cont de la Depozitatul Central, acest document reprezentând dovada dreptului de proprietate asupra unui număr de acţiuni la o anumită dată. Persoanele fizice care solicită acest extras de cont trebuie să prezinte mai multe documente: cererea de eliberare a extrasului de cont/sumarului de cont; copia actului de identitate al titularului de cont şi dovada achitării tarifului aferent operaţiunii de eliberare a extrasului de cont pentru persoane fizice (6 lei / societate la care titularul de cont deţine acţiuni). 

La nivelul Regiunii de Nord-Est, cele mai multe acţiuni sunt în judeţul Iaşi, în jur de 300.000, iar cele mai puţine în Vaslui- 160.000 şi Botoşani - 150.000 de acţiuni. 

„Dacă v-aţi schimbat numele, adresa de domiciliu sau actul de identitate este foarte important să vă actualizaţi datele cu care sunteţi înregistrat în registrul acţionarilor, astfel încât să puteţi beneficia pe deplin de drepturile care vi se cuvin în calitate de acţionar, inclusiv pentru participarea la adunările generale ale acţionarilor“, a mai transmis Lavinia Gheorghe, şef al departamentului de Management al Riscurilor din cadrul Depozitarului Central.

Din 2015 dividendele se încasează în mod centralizat prin Depozitarul Central. Astfel, plata se face în contul deschis fie la brokeri. Pentru cei care nu deţin un cont bancar, plata se face fie într-un alt cont indicat de acţionar, fie în numerar la ghişeele băncii comerciale care a fost decisă de emitent. 

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite