VIDEO Imagini cu soţia lui Ion Raţiu plângând lângă românii înghesuiţi la vot: „It’s like a dream”. Filmul complet al batjocurii de la Londra

VIDEO Imagini cu soţia lui Ion Raţiu plângând lângă românii înghesuiţi la vot: „It’s like a dream”. Filmul complet al batjocurii de la Londra

Elisabeta Raţiu apare într-un mini-documentar realizat la Londra

Trei tineri români au realizat un mini-documentar din ziua votului surprinzând secvenţe de dimineaţă până seară de la cea mai aglomerată secţie de votare din Londra. În filmare apare la un moment dat şi soţia lui Ion Raţiu, Elisabeta, cea care izbucneşte în lacrimi la vederea cozii de la secţia de votare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mini-documentarul a fost realizat de trei tineri români din Marea Britanie, prezentând secvenţe de la începutul zilei până spre seară, când foarte mulţi români au plecat acasă fără a vota. De-a lungul zilei, realizatorii documentarului au filmat cadre cu toţi românii care s-au aşezat la coadă, luând şi mici interviuri de la aceştia. 
 
„Vreau să-i mulţumesc domnului Ponta că ne-a scos în număr atât de mare în stradă, dar nu pentru el”; „Aşa-i stă bine românului, la coadă” sau „N-au mai stat la coadă ca pe timpul lui Ceauşescu” sunt câteva dintre mesajele românilor de la Londra, surprinse în acest documentar. 
 
Momentul culminant al filmului este cel în care Elisabeta Raţiu, soţia fostului mare om politic al Partidului Naţional Ţărănesc, ajunge la secţia de votare şi lăcrimează la vederea mulţimii de români. Întrebată dacă România ar trebui să înveţe ceva, Elisabeta Raţiu a spus: „Au nevoie de o schimbare de spirit”. Ulterior, întrebată dacă a mai văzut vreodată aşa ceva din partea comunităţii române de la Londra, fosta soţie a lui Ion Raţiu a spus: „Niciodată! E ca un vis.” (de la minutul 7)
 
„Pentru noi, echipa de filmare, a fost o zi plină de întâmplări neaşteptate, dar şi o experienţă fantastică. Diaspora a votat cât a putut, dar în atâtea ore de stat la coadă oamenii au avut şi alte lucruri de spus. Noi i-am ascultat şi vi-i arătăm şi vouă”, a postat pe Facebook, Darius Gălbinaşu, unul dintre realizatorii mini-documentarului. 
 
Citeşte şi: 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: