VIDEO Fight Club în Poliţie. Imagini ireale cu „mascaţi“ puşi de şef să se bată între ei: „Tu câte numere sexuale faci cu burta aia?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a demarat o investigaţie după ce o scrisoare deschisă semnată de mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) a devenit publică. Şefii Poliţiei analizează şi un videoclip ce îi arată pe angajaţii SAS luptându-se între ei.

Semnatarii invocă un comportament presupus nepotrivit al şefului structurii, subcomisarul Costel Şchiopu, care şi-ar fi umilit subalternii şi i-ar fi pus să se bată între ei, pentru a se antrena. Poliţiştii susţin că, în cadrul acestor sesiuni de antrenament inedite, unii agenţi ar fi fost răniţi, unii având chiar fracturi din cauza loviturilor. O filmare realizată de un agent de Poliţie care a asistat la o astfel de scenă a fost publicată de Ziarul de Iaşi.

Pe imagini se observă cum un subaltern de-al lui Şchiopu se revoltă că un coleg de al său a fost rănit în urma unei lupte organizate la o sală de sport.

„El mai trimitea poze pe forumul serviciului de whatsapp cu el dezbrăcat, adică gol complet, spunând că aşa ar trebui să arate un bărbat adevărat, şi să arătăm la soţiile noastre cum arată un bărbat adevărat, nu cum arătăm noi”, a o altă acuzaţie adusă prin scrisoarea deschisă.

Subalternii lui Şchiopu îl mai acuză că i-ar fi obligat să meargă la o anumită sală de sport. Subcomisarul nu a putut fi contactat de presă după izbucnirea scandalului.

Redăm, mai jos, scrisoarea.

 „Deşi este cunoscut ca unul dintre cele mai unite colective din cadrul IPJ Iaşi, Serviciul pentru Acţiuni Speciale stă pe un butoi cu pulbere, şi asta din cauza tensiunilor acumulate între şeful structurii şi majoritatea poliţiştilor din cadrul servicului. 

Cine este acest şef? Subcomisar de poliţie Costel Gabriel (n.r. – Şchiopu), autointitulat în mediul online Gabone Uzzi, Gabone Jason, fost agent de poliţie încadrat în perioada când unchiul său, chestorul Ştefan Alexa, se afla la conducerea IPJ Iaşi, ajuns ulterior ofiţer, bucurându-se de această susţinere, în cadrul serviciului. Şef nou, idei noi, aparent un lucru benefic, şi aşa a fost, conform spuselor mai multor luptători din cadrul serviciului, până când lucrurile au început să ia o întorsătură urâtă. Domnul subcomisar a descoperit sportul la 40 de ani, acesta frecventând o sală de culturism din munici­piul Iaşi, care este administrată de către un prieten al acestuia, sală intens promovată în mediul online de către şeful mascaţilor prin postări zilnice în care se fotografia în timpul antrenamentelor şi aducând mulţumiri administratorului sălii pentru „transformarea” sa. 

Costel Şchiopu

costel schiopu

Acest lucru nu ar fi ridicat pro­bleme până în momentul în care a început să impună poliţiştilor să frecventeze această sală, în caz contrar, pentru unii poliţişti pe care îi considera mai puţin pregătiţi, îi va muta în cadrul altor structuri. Acesta nu se limita doar la spuse, şi a început să ne ameninţe şi să ne oblige să mergem la acea sală, altfel vom fi mutaţi câte două luni la ţară. Şi repeta în multe circumstanţe oficiale, şedinţe, adunări ale structuri şi când ne prindea pe fiecare pe hol că mergeam la săli de „p....” şi că ar trebui să mergem la săli de bărbaţi. (...) 

De aici şi până la declanşarea conflictului nu a fost decât un pas, acesta începând să aibă un comportament agresiv şi un limbaj trivial – «bă p......, „băi pi...... nu arătaţi ca nişte bărbaţi», expresii folosite la adresa mai multor lucrători din cadrul serviciului, ajungându-se la înjurături şi jigniri legate de familiile acestora. 

El mai trimitea poze pe forumul serviciului de whatsapp cu el dezbrăcat, adică gol complet, spunând că aşa ar trebui să arate un bărbat adevărat, şi să arătăm la soţiile noastre cum arată un bărbat adevărat, nu cum arătăm noi. 

Mulţi poliţişti din cadrul serviciului pun această transformare a şefului, atât psihică cât şi mai ales fizică pe seama consumului de substanţe interzise, fapt care ar trebui să tragă un semnal de alarmă structurii de control abilitate din cadrul MAI. Totul a explodat în momentul în care acesta le-a impus luptătorilor să-şi măsoare forţele punându-i să se bată între ei în adevăratul sens al cuvântului. Cine refuza urma să fie mutat din cadrul serviciului, fapt care a dus la nasuri sparte, ochi vineţi, coaste fisurate, chiar şi fracturi într-un caz. 

Asta se poate dovedi şi pe filmarea cu lupta între cei doi când un coleg care se revoltă spune că «sunt de 20 de ani aici şi nu am văzut asta niciodată, şi puteţi să mă mutaţi unde vreţi». El montează aceşti luptători special ca să îi distrugă şi să găsească motive că nu sunt bine pregătiţi ca să fie mutaţi şi să (n.r. - îşi) aducă prietenii lui care termină şcoala. Tot din filmare reiese că băiatul care este deja poliţist cade, el fiind lovit de către elev foarte agresiv şi violent şi nu schiţează niciun gest de omenie sau sportivitate (...) 

A doua zi de stagiu (n.r. – de pregătire) am mers în botanică (n.r. – Grădina Botanică) tot colectivul şi am alergat 15 kilometri în patru ore, fără pauză, iar când treceam pe lângă el ne făcea poze să le poată pune pe Facebook. Au fost şterse de aici după scandal. Ţipa la noi: «Pi......, alergaţi!» Ne-am regrupat într-o poieniţă ulterior şi exersam procedee de autoapărare, iar un coleg de-al nostru a adus mai multe baxuri cu apă. El a spus intenţionat: «lăsaţi apa acolo, în p... mea, nu bea nimeni». Şi uite aşa am stat noi patru ore şi jumătate fără apă, doar uitându-ne la ea. A spus că «cine va bea apă, va bea apă de la fântâna unui post de poliţie». 

Prima zi de stagiu am alergat 20 de kilometri fără pauză, el mergând cu maşina de serviciu pe lângă noi, împreună cu un băiat din presă, şi striga să alergăm. Toţi băieţii au alergat fără pauză, însă acel băiat care este elev şi care în ring a fost violent, a fost favorizat la alergare. Când nu mai putea, era băgat în maşină şi hidratat, ţinut 10 minute până îşi revenea, şi apoi iar pornea la mişcare. Restul de 30 de oameni au suportat fără apă două ore jumătate (n.r. – de antrenament). 

În urmă cu două săptămâni, mai mulţi lucrători au participat la cupa Dinamo organizată de preşedintele de la Dinamo, (n.r. – reprezentanţi) de la IPJ Iaşi. Mai mulţi lucrători (n.r. – de la SAS) s-au prezentat cu copiii şi soţiile. Acest şef «gabone» s-a dezbrăcat la un moment dat rămânând în bermude şi gol în partea superioară a corpului, defilând printre copiii de cinci ani, repetând că aşa trebuie să arate un bărbat adevărat (...). 

Încă un aspect: la detaşament este o maşină Logan care este la dispoziţia sa, el o foloseşte în interes propriu. Se duce la sală cu ea, îşi rezolvă problemele perso­nale cu ea în timpul serviciului. Această maşină are foaie de parcurs făcută în fiecare lună pentru 1.500 de kilometri care însă nu pot fi justificaţi, în contextul în care distanţa între IPJ Iaşi şi stadion este de doar un kilometru. 

Un alt aspect este că umblă prin camere şi dacă vedea că se mănâncă altceva în afară de piept de pui, dar nu mai mult de 130 de grame, făcea scandal şi ne acuza că mâncăm ca nişte porci şi că mâncăm nesănătos. Certa colegii care intervenau la misiuni şi nu apucau să îşi pună cagula. Îi punea la zid cu critice, însă el, a doua zi, îşi punea singur poze pe Facebook îmbrăcat în ţinute de poliţie şi în poziţie de manechin. Ar mai trebui verificat un aspect: el are domici­liu în Constanţa, însă beneficiază de chirie, deşi are apartament luat printr-un credit în bancă.. Dimineaţa nu salută la intrarea în serviciu, la plecare la fel, se credea Dum­nezeu... Obliga mai mulţi colegi să alerge zilnic 10 kilometri şi să-i trimită pe aplicaţie dacă au alergat. Dacă aceşti colegi îi spuneau că este ziua soţiei sau a copilului, el spunea să nu ne mai ascundem după soţii şi copii, iar pentru a fi luptător cere sacrificii. Urmărea adresele de Facebook ale colegilor iar dacă vedea că într-o poză a fost la petrecere sau a mâncat dulce, a doua zi te lua la bază şi te întreba de ce mănânci sau pierzi vremea. Întreba anumiţi colegi: «tu câte numere sexuale faci cu burta aia? Eu fac trei numere sexuale, de asta arăt aşa bine» – o chestie de neruşinare”.

Te-ar putea interesa şi:

 Revolta „mascaţilor“. Şeful SAS Iaşi, acuzat de subalterni că se dezbrăca pentru a-şi arăta muşchii

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite