VIDEO Cursă ca în Formula 1, filmată în centrul Iaşiului: un Mercedes a spulberat un gard şi a gonit pe pietonal. Poliţiştii au fugit după şofer însă nu l-au putut prinde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer neidentificat de poliţişti a fost filmat de camerele de supraveghere din Iaşi în timp ce gonea cu viteză pe o stradă închisă circulaţiei maşinilor. Aflat la volanului unui Mercedes, conducătorul a spulberat un gard şi s-a oprit într-un pom de Crăciun.

Scenele demne de cursele de Formula 1 au avut loc în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi. Artera este una dintre cele mai cunoscute din municipiu, fiind cea pe care pe care se află sediul Primăriei Iaşi sau al Mitropoliei.

Din imaginile surprinse de o camerele de supraveghere din zonă se observă cum şoferul vine cu viteză de pe partea bulevardul ce este deschisă traficului rutier şi intră în trombă în zona pietonală. Acolo, municipalitatea a amplasat un mini-parc de distracţii pentru copii, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, dar şi mai mulţi pomi de Crăciun. În drumul său, şoferul spulberă gardul ce delimitează partea pietonală de cea destinată traficului rutier şi se opreşte într-un pom, fără ca maşina să fie grav avariată.

Tot pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi se află şi un punct de lucru al Poliţiei Locale din municipiu. Reprezentanţii acestei instituţii au precizat că au încercat să îl oprească pe şofer, însă nu au reuşit să îl prindă din urmă din cauza vitezei mari cu care acesta circula. Până la ora acestei ştiri se ştie doar că şoferul se afla la volanul unei maşini marca Mercedes, înmatriculată în Bulgaria.  

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite