VIDEO 22 decembrie 1989. Revoluţia a început în Iaşi la două ore după fuga cu elicopterul a cuplului dictatorial
0Revoluţia de la Iaşi a urmat tiparul celor mai multe oraşe din ţară: s-a ieşit în stradă după plecarea lui Nicolae Ceauşescu din clădirea Comitetului Central. După 22 decembrie, la Iaşi a murit un singur om, împuşcat după o misiune acasă la o telefonistă.
Nesiguri de prăbuşirea regimului comunist, primii revoluţionari s-au iţit pe străzile Iaşiului abia după ora 14.00, în ziua de 22 decembrie 1989. S-au adunat ulterior la Casa Pătrată şi-au avut câteva preocupări majore: distrugerea tuturor tablourilor oficiale şi a cărţilor semnate de Nicolae Ceauşescu.
Televizoarele color, mochetele sau rolele de caşcaval erau însă la fel de tentante. Oamenii simpli au umplut Piaţa Unirii. La Casa Pătrată, sediul Prefecturii şi-al Consiliului Judeţean al PCR, s-au înfiinţat cu predilecţie cei care au simţit mirosul caşcavalului.
Maria Ghiţulică, ultimul prim-secretar al PCR la Iaşi, a înţeles pericolul la care s-ar putea expune şi, din 22 decembrie, n-a mai călcat pe la Consiliul Judeţean Iaşi, nici măcar pentru a-şi ridica salariul gigantic pentru acele vremuri. Avea un venit brut de 11.000 de lei, în condiţiile în care media în România era de 2.000 de lei net. Avea de încasat de la casierie în jur de 9.000 de lei.
Revoluţionarii care i-au scotocit biroul au găsit zeci de aparate radio, casetofoane, ciorapi sau furori şi, cel mai important, un caiet, care şi-a câştigat post '89 supranumele de "Lista lui Ghiţulică".
Lista cuprinde numele a aproximativ 100 de oameni, "persoane de sprijin" ale Securităţii. Persoanele de sprijin, membre ale Partidului Comunist, nu făceau parte din structura Securităţii, dar erau activate pentru perioade scurte şi misiuni foarte precise. Printre numele importante din listă se numără inclusiv Alexandru Dobrescu, critic literar din Iaşi, numit de Andrei Marga în cursul anului 2012 la şefia filialei din Paris a Institutului Cultural Român.
Traseul Mariei Ghiţulică după Revoluţie este refăcut din informaţii disparate. Cert este că în 1990 a ajuns la Bucureşti, iar la începutul anilor 2000 locuia în Capitală într-un apartament cu şapte camere pe strada Londra, în zona ambasedelor, pe care l-a primit în timpul regimului Iliescu. "Comuniştii din eşalonul 2, precum Iliescu şi Ghiţulică, era normal să se ajute discret după 1989. Nu s-a produs atunci nicio reformare a clasei politice, cum s-a formulat la punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Ce ştiu eu este că în perioada de fierbere din jurul datei de 14 decembrie, eu şi alţi oameni de cultură am fost trecuţi pe o listă extrem de neagră, urmam să fim exterminaţi, să ne mănânce vulpile", relatează scriitorul Cassian Maria Spiridon, unul dintre ieşenii arestaţi la Iaşi pe 14 decembrie 1989, după tentativa ratată de răscoală împotriva regimului comunist.
Aşadar, în după-amiază zilei de 22 decembrie 1989, imediat ce a fost sigur că regimul ceuşist nu mai rezistă, Casa Pătrată a fost populată de sute de oameni. "O primă structură s-a făcut în jurul orei 14.00, pentru că, nemaiîncăpând oameni în sediu - erau în jur de 600 -, s-a făcut o triere", mărturiseşte jurnalistul Adi Cristi, redactorul-şef al cotidianului "24 de ore", unul dintre personajele care apare frecevent în istoriile legate de "cucerirea" Casei Pătrate. Prima „legitimaţie" de revoluţionar la Iaşi a fost o ştampilă de-a Mariei Ghiţulică pusă pe cârpe, pe dosul palmelor, ca la discotecă, pe haine, oriunde putea fi vizibilă. „Ne recunoşteam între noi după ştampila aceea comunistă. E, aşa, o ironie pe care ne-am asumat-o, pentru că trebuia să avem un semn distinctiv", continuă Adi Cristi.
Cei care intraseră în „Casa Pătrată" - cum era numită Judeţeana de Partid - ţineau discursuri înflăcărate de la balcon, revoluţionarii scandau lozinci, se pupau şi cântau. Entuziasmul şi haosul erau încă dominante.
„Eram ca raţele, nu ştiam unul de celălalt, era greu să ne organizăm. La ora 18.00 am avut prima întâlnire oficială, unde ne-am ales şi un preşedinte, pe Doru Ţigău (foto dreapta) - un profesor de filosofie respectabil la acea vreme, şi o fire mai echilibrată. Atuul principal al acestui profesor era însă că avea pregătire de vânător. Şi noi aveam nevoie de cineva care ştie să tragă cu arma", spune Adi Cristi. În acelaşi timp, în sediul Judeţenei de Partid au fost aduşi liderii Armatei şi ai Miliţiei.
O filmare păstrată din ziua de 23 decembrie arată cu exactitate cine sunt oamenii care au populat în acele zile Casa Pătrată. La minutul 3.00 al filmuleţului, se poate observa cum Doru Ţigău, primul prefect al Iaşiului postrevoluţionar, îl numeşte în funcţie pe Ioan Amihăesei, cel care avea să devină primul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi începând cu decembrie '89.
Colonelul Constantin Ciurlău, şeful Securităţii din Iaşi, a rămas însă într-o unitate militară, denumită simbolic „Marea Unitate Militară" din Iaşi. Personalul militar era mobilizat în cazărmi, cu consemn şi toate deciziile li se transmiteau de către şefii lor ţinuţi în „sala verde" a Comitetului Judeţean. Astfel, ordinele ambigue - în urma cărora, în alte oraşe, au murit sute de oameni - au fost centralizate, reducând potenţialele neînţelegeri între militari.
În ciuda zvonisticii venite de la Bucureşti, prin intermediul Televiziunii, această decizie a adus liniştea la Iaşi, în vremea Revoluţiei. „Am încercat şi am reuşit să nu suprapunem niciun ordin, să fie o comandă unică. Mai mult, aveam şi misiuni umanitare. De exemplu, cei de la Braşov nu aveau ouă şi, dacă la noi era un combinat avicol, am trimis ouă la Braşov, ce era să facem?", explică Adi Cristi.
Periferici evenimentelor violente
Doru Ţigău, primul prefect al Iaşiului democrat, acuză conducerea Frontului Salvării Naţionale de la Bucureşti de dezinteres, atribuind astfel singurele merite comitetului revoluţionar format ad hoc, la 22 decembrie. „Timp de o lună, nimeni din Bucureşti nu a dat un telefon la Iaşi să se intereseze ce probleme, ce nevoi sunt, ce se întâmplă la noi, la Iaşi. Noi însă, chiar dacă am fost periferici evenimentelor violente din ţară, am fost alături mereu de celelalte oraşe".
Singurul tumult al moldovenilor era când, la telefoanele operative din sediul Judeţenei de Partid, se lansau rumorile despre terorişti, atacuri inopinate şi ameninţări armate. Prima avertizare, „elicoptere deasupra Bârnovei; se îndreaptă spre sediul Judeţenei de Partid", i-a făcut pe revoluţionari să tresară, chiar dacă pentru puţin timp. „Ne-am înarmat, ne-am postat spre direcţia din care am fost anunţaţi că vin elicoptere, la ferestrele de la etajul 1 al Judeţenei, şi am tot aşteptat. S-a dovedit, în cele din urmă, că era o alarma falsă. Această alarmă a fost benefică pentru că toţi fricoşii au fugit. Şi, din vreo 300, au mai rămas vreo 30 de oameni", îşi aminteşe Adi Cristi.
Ceauşescu cel nebun, porcul nostru de Crăciun!
„Apa-i otrăvită! Nu-i nimic, hai să bem o ţuică!", „Ceauşescu Anul Nou îl petrece în cavou!", „Ceauşescu cel nebun, porcul nostru de Crăciun!" s-a strigat, la Iaşi, în zilele tulburi ale Revoluţiei.
Singurul erou-martir, în misiune la o telefonistă
Debandada de pe străzile Iaşiului (revoluţionarii îşi amplificau, cu de la sine putere, „atribuţiile") a provocat şi incidente. Oamenii erau percheziţionaţi pe stradă de revoluţionarii ştampilaţi şi, dacă aveau asupra lor orice obiect suspect, puteau fi cu uşurinţă acuzaţi de terorism. Un ieşean care, în ziua de Ajun, mergea şi el, omeneşte, să taie porcul a fost adus la „Casa Pătrată" de patrulele formate de revoluţionari doar pentru că avea un cuţit lung în geantă. Altul, care avea un radio-reportofon, a fost reţinut deoarece s-a crezut că doreşte să planteze o bombă în sediul Judeţenei cu ajutorul acelui dispozitiv „criminal".
Romeo Badea, inginer mecanic la Întreprinderea de Utilaj şi Piese de Schimb din Iaşi, este singurul erou-martir al capitalei Moldovei. Condiţiile în care acesta a murit relevă, mai degrabă, agitaţia şi surescitarea decât eroismul. În noaptea de 25 spre 26 decembrie, Romeo Badea a plecat alături de căpitanul Gheorghe Giurcă la volanul unei maşini Aro, într-o misiune aparte la o telefonistă care interceptase un mesaj suspect. Au băut o cafea acasă la telefonistă, care i-a informat ceea ce ştia ea şi, în drumul de întoarcere, inginerul a început să se agite pe bancheta din spate a maşinii.
Căpitanul Gheorghe Giurcă a intrat la bănuieli că însuşi Badea ar fi teroristul, aşa că a armat automatul său cu pat rabatabil. În momentul în care Romeo Badea s-a apropiat de militar, acesta a întors automatul peste umăr şi a tras şapte focuri. De frică. „Totuşi, eu am înţeles că a existat o altercaţie între cei doi. Şi, pe fondul acestei descărcări nervoase, a apăsat din greşeală pe automat, descărcându-l. Oricum, acesta este un caz izolat. Şi, oricum, dacă vreţi să ştiţi, noi nu aveam victime cu autori necunoscuţi, cum sunt în alte oraşe", se justifică Adi Cristi. Căpitanul Gheorghe Giurcă, militar în acea vreme la UM 01175, a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru această greşeală şi a fost înaintat, ulterior, la gradul de maior! Romeo Badea nu a avut copii, iar soţia sa a murit la scurt timp după acest episod.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
