UPDATE Ce a evitat Ponta la Unirea de la Iaşi: huiduieli la adresa liderilor USL, bătaie în stradă şi poliţişti în civil printre protestatarii „Uniţi, salvăm!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sărbătorirea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române din Iaşi FOTO Ionuţ Benea
Sărbătorirea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române din Iaşi FOTO Ionuţ Benea

Primul ministru avea programată participarea la evenimentele începând cu ora 11.00. În schimb, Victor Ponta a declarat în dimineaţa zilei de astăzi, 24 ianuarie, că se află la sediul Guvernului şi coordonează acţiunile legate de codul portocaliu de viscol şi ninsoare anunţat pentru sudul ţării. Prezenţi la eveniment au fost primarul oraşului şi liderul liberal, amândoi fiind huiduiţi.

UPDATE 13.40 Aproximativ 10.000 de porţii de cârnaţi cu fasole au fost împărţite în preajma Pieţei Unirii din Iaşi în mai puţin de 30 de minute. În acest timp, oficialii au vizitat Catedrala Mitropolitană şi au participat, ulterior, la o slujbă religioasă la Biserica "Trei Ierarhi", acolo unde se află mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Manifestările de la Iaşi s-au încheiat oficial. O parte a delegaţiei de la Bucureşti se îndreaptă către Focşani, acolo unde, de la ora 15.00, sunt programate evenimete similare pentru a marca ziua de 24 ianuarie.

UPDATE 13.15 Vasile Blaga, liderul PDL, şi Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului Forţa Civică, au stat în mulţime alături de un grup consistent de membri de partid sau susţinători. Crin Antonescu a declarat, în timpul discursului oficial, că şi-ar fi dorit ca Vasile Blaga să fie alături de el, pe scenă. "Înţeleg că sunt aici şi reprezentanţi ai opoziţiei, dar nu lângă noi, pe scenă. Îl salut pe Vasile Blaga şi îmi pare rău că nu suntem împreună acum pe această scenă. Gândul meu se îndreaptă şi către cei care aleg să fluiere şi să huiduie, pentru că şi ei trebuie să fie alături de noi. Niciun mare popor nu s-a ridicat decat prin unitate. Fără unitate, acest popor nu a putut realiza nimic din aspiraţiile sale", a spus Antonescu.

UPDATE 12.10 Patru persoane au fost ridicate de poliţişti după ce s-au bătut între ele.

UPDATE 12.00 Oficialităţile au părăsit Piaţa Unirii şi se îndreaptă către Biserica Trei Ierarhi. Anul acesta  nu s-a mai jucat tradiţionala horă a unirii decât în mulţime, în grupuri foarte mici de persoane.

UPDATE 11:27 În momentul în care primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a propus oamenilor un moment de reculegere pentru tragedia care a avut loc în Munţii Apuseni manifestanţii l-au huiduit pe acesta.

UPDATE 11:00 Câteva zeci de persoane care se opun exploatării gazelor de şist s-au alăturat manifestaţiilor organizate de autorităţi în Iaşi. Oamenii îi huiduie pe politicienii din delegaţie în frunte cu Crin Antonescu. „Uniţi salvăm toată România!“, strigă protestatarii de fiecare dată când se face pauză. O parte dintre cei cei veniţi să protesteze sunt protestatari din Pungeşti. Prin mulţime sunt foarte mulţi poliţişti îmbrăcaţi în civil. O parte dintre ei au încercat să negocieze cu aceştia.      


Premierul a anunţat în cursul dimineţii de astăzi, 24 ianuarie, de la sediul Guvernului că "de astăzi avem treabă". Conform programului oficial, Victor Ponta ar fi trebuit să conducă delagaţia oficială de la Guvern la Iaşi pentru a participa la evenimentele legate de sărbătorirea Unirii Principatelor.

Primul ministru s-a arătat preocupat de codul portocaliu de viscol. "Îmi pare rău că nu am putut să fiu la iaşi, însă am considerat că treaba mea este să dau stabilitate unui ministru important, cum este cel de Interne. Ne vom ocupa de reabilitarea ministerului. Vreau să dau un mesaj de stabilitate şi încredere. Aş fi vrut să fiu la Iaşi, ca în fiecare an, dar cred că sunt mai util aici. Noi avem un sistem performant, care salvează mii de vieţi anual. Intervenţia de luni a fost un eşec din care trebuie să învăţăm cu toţii. În acelaşi timp, avem de coordonat şi acţiunile legate de codul portocaliu de viscol anunţat pentru sudul ţării", a declarat Victor Ponta.

Potrivit municipalităţii ieşene, majoritatea liderilor din alianţa de guvernământ au confirmat venirea la Iaşi pe data de 24 ianuarie. Pe lângă preşedintele Senatului Crin Antonescu ar mai urma să ajungă la manifestările programate în Piaţa Unirii vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice, Mircea Duşa, ministrul Apărării, Titus Corlăţean, ministrul de Externe, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, Gigel Ştirbu, ministrul Culturii, Mariana Câmpianu, ministrul Muncii, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Mihai Voicu, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul şi Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine.

Reprezentanţii Primăriei Iaşi au decis, pentru prima dată în ultimii ani, ca manifestările dedicate Micii Uniri, de pe 24 ianuarie, să nu conţină şi concert de muzică populară. Anunţul a fost făcut aseară, 23 ianuarie.

Pe de altă parte, evenimentele programate astăzi, 24 ianuarie, la Iaşi, au un risc ridicat, în condiţiile în care zeci de ieşeni au anunţat că vor protesta împotriva Guvernului Ponta.

Zeci de poliţişti vor monitoriza astăzi festivităţile din Piaţa Unirii şi centrul oraşului, atât în uniformă, cât şi în civil. Poliţiştii în uniformă vor asigura ordinea, iar cei în civil vor fi cu ochii pe cei care fură din buzunare, cerşesc sau vor să destabilizeze ordinea. În total, 380 de poliţişti vor fi prezenţi în Piaţa Unirii, dintre care 310 vor fi desfăşuraţi în zonele unde se vor desfăşura manifestările, iar 70 de cadre vor patrula în zonele apropiate.

Mai puteţi citi:

Ziua Unirii la Iaşi: politicienii s-au învârtit într-o horă "privată". Mulţimea a fost ţinută la distanţă

Ce se pregăteşte de Ziua Unirii la Iaşi: expoziţii, concerte şi fasole cu cârnaţi

Belşug de an electoral la Iaşi. Porţii duble de fasole şi foc de artificii de Ziua Unirii

Primăria Iaşi insistă cu pomeni culinare grandioase pentru electorat: 7.500 de porţii cu fasole şi cârnaţi de 1 Decembrie

Fasole cu cârnaţi şi concert cu Alexandra Stan şi Horia Brenciu de 24 ianuarie

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite