Vezi care sunt condiţiile pentru a te angaja la cel mai mare spital din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Institutul Regional de Oncologie din Iaşi şi-a deschis porţile
Institutul Regional de Oncologie din Iaşi şi-a deschis porţile

Cele 200 de posturi deblocate în ultima şedinţă de Guvern au fost împărţite, astfel că la Institutul Regional de Oncologie vor fi scoase la concurs 117 dintre ele, restul de 83 fiind pentru Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Săptămâna viitoare vor fi scoase la concurs 117 posturi la Institutul Regional de Oncologie şi alte 83 de locuri la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi. Asta după ce ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, va aproba propunerile făcute de managerii celor două unităţi sanitare.

La Institutul de Oncologie se caută 70 de asistente medicale, 4 medici şi personal auxiliar.

Liber la angajări în spitalele ieşene! Vezi unde şi câte locuri sunt disponibile

Angajări la Institutul de Oncologie din Iaşi. Vezi aici ce posturi sunt scoase la concurs

Pentru a obţine jobul va fi nevoie de susţinerea unei probe orale şi a unui test grilă în cazul medicilor şi a unui test de tipul întrebare-răspuns în cazul infirmierelor şi al brancardierilor.

Cel mai devreme posturile vor fi ocupate peste o lună şi jumătate, după respectarea paşilor legali.

„După ce stă anunţul cu scoaterea la concurs a posturilor timp de 10 zile pe site, alte trei zile se verifică dosarele depuse, apoi se dă testul scris, se aşteaptă soluţionarea contestaţiilor, apoi dacă se obţine cel puţin nota 7 se susţine proba orală şi abia apoi se fac angajările. Va dura circa o lună sau o lună şi jumătate totul", spune Mirela Grosu, directorul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi.

Deşi a obţinut cea mai mare parte din posturile deblocate, conducerea Institutului de Oncologie susţine că are nevoie în continuare de cadre sanitare pentru a funcţiona la capacitate maximă.

Institutul de Oncologie, deschis pentru bolnavii de cancer. Vezi imagini din spital FOTOGALERIE

Posturile vacante din spitale se deblochează. Vezi aici lista locurilor disponibile la Iaşi

Asistent medical la târgul de joburi în străinătate: „Sunt dezamăgit. Nu mai avem şanse nici peste hotare!“

„Noi am cerut să ni se dea cel puţin 230 de posturi şi au venti 200 de posturi pentru ambele unităţi. Este normal să nu fiu mulţumită", mai spune directorul Mirela Grosu.

Ceva mai mulţumit este însă managerul Spitalului „Sfântul Spiridon", la unitatea căruia s-au deblocat 83 de posturi.

„A fost o împărţire echitabilă, este important că ni s-a mai dat o gură de oxigen", spune directorul Ioan Bârliba.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

 

 

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite