Verdictul grav al preşedintelui Societăţii Române de Neurochirurgie: „Tumorile cerebrale sunt din ce în ce mai frecvente“

Verdictul grav al preşedintelui Societăţii Române de Neurochirurgie: „Tumorile cerebrale sunt din ce în ce mai frecvente“

Prof. dr. Ion Poeată, preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie FOTO Arhiva personală

Profesorul doctor Ion Poeată, preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie, povesteşte pentru „Weekend Adevărul“ care sunt principalele afecţiuni ale bolnavilor care i se adresează, care sunt temerile lor şi care sunt riscurile unei proceduri medicale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prof. dr. Ion Poeată, medic primar neurochirurg în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe „Prof. dr. N. Oblu“ din Iaşi, se ocupă de îngrijirea şi de salvarea pacienţilor cu afecţiuni ale sistemului nervos de aproape 30 de ani. Specialistul ne vorbeşte despre factorii care pot afecta sănătatea creierului, despre cele mai frecvente afecţiuni pe care le tratează, dar şi despre statutul medicului în societatea românească modernă.

„Weekend Adevărul“: Ce înseamnă sănătatea creierului şi cum este aceasta influenţată de stilul de viaţă?

Prof. dr. Ion Poeată: În general, prin expresia „sănătatea creierului“, oamenii se referă la sănătatea mintală. Sunt două lucruri pe care trebuie să le distingem aici: sănătatea creierului ca organ şi sănătatea mintală a unui individ. Să luăm, de exemplu, toate lucrurile acestea care apar la televizor din întreaga lume şi care sunt sau ni se par în afara raţiunii. Majoritatea oamenilor care comit acte de teroare, de exemplu, au un creier din punct de vedere anatomic şi funcţional sănătos, normal.

Din punct de vedere mintal, este discutabil, pentru că mintea omului nu înseamnă neapărat organul prin care circulă aceste informaţii şi de care este legată starea de conştienţă, ideaţia şi toată percepţia noastră de sine, toată percepţia noastră asupra celor din jur, decizia noastră ce să facem. Sigur că acestea se produc în creier ca şi organ. Banalizând, este ca şi cum la un televizor ai vrea să umbli la circuite ca să modifici filmul pe care îl urmăreşti. Dacă vreţi, se apropie de diferenţa între hardware şi software din informatică. Ceea ce circulă prin circuitele creierului este legat şi de educaţie, de societate, de religie, de alte elemente.

Să ne referim, deocamdată, la sănătatea creierului ca organ.

Bineînţeles că anumite substanţe toxice pot determina afectarea creierului ca organ, uzul sau consumul cronic al unor substanţe poate cauza anumite boli, traumatismele repetate, mixte, la fel. Se ştie că anumite sporturi de contact pot determina o suferinţă a creierului ca organ. Dar în general, creierul e foarte bine pro- tejat în corpul omului.

De ce spuneţi că este foarte bine protejat?

Mai întâi, pentru că are această cutie osoasă, craniul. Niciun alt organ nu se mai află complet înconjurat de un os destul de rezistent. În această cutie craniană, este protejat de o pătură de lichid cefalorahidian în care pluteşte, iar organismul lucrează în mare parte ca să asigure creierului un confort maximal. Debitul sanguin cerebral reprezintă a cincea parte din munca inimii, creierul are nevoie de oxigen care vine de la plămâni, are nevoie de toate substanţele prelucrate în ficat. Organismul, în general, îi asigură creierului un confort maximal şi creierul ca organ, în afara unor modificări congenitale, a unor suferinţe ischemice, a unei meningite, a unor traumatisme grave, a unor închideri de vase, este un organ destul de bine protejat.

Totuşi, ce putem face ca acest organ bine protejat să nu sufere este mult mai greu de afirmat comparativ cu ceea ce poţi afirma pentru protecţia ficatului sau pentru protecţia plămânului – „Nu sta în contact cu fumul sau alte impurităţi!“. Un aspect uşor de înţeles îl constituie profilaxia traumatismelor cranio-cerebrale. Educaţia persoanelor vârstnice sau cu tulburări de echilibru de a evita să urce pe o scară, evitarea activităţii în locuri cu periculozitate potenţială pentru cei ce fac crize de pierdere a conştienţei, purtarea căştilor de protecţie pentru motociclişti, biciclişti şi schiori sau pentru combatanţi, în condiţii de război, autostrăzi civilizate, reprezintă câteva exemple. Evitarea substanţelor toxice şi menţinerea unui organism sănătos asigură şi premisele unui creier sănătos. La ora actuală, întrebarea mult mai complicată este „Cum protejăm creierul de suprasolicitare?“.

Dacă supunerea la suprasolicitare, care în final duce la burnout, are un efect asupra structurii creierului sau nu, aceasta este o controversă. Se pare că există şi modificări structurale, unele ireversibile prin această suprasolicitare prelungită susţinută, dar ireversibilitatea sau nu asupra structurii creierului ca organ este încă în dezbatere şi nu este în prezent o problemă neurochirurgicală, deci nu poate beneficia de un tratament neurochirurgical, cel puţin în prezent.

Simptomele tumorilor

Care sunt principalele afecţiuni ale pacienţilor pe care îi operaţi?

Traumatismele cranio-cerebrale, traumatismele vertebro-medulare,anumite hemoragii, tumorile cerebrale angajate sunt de obicei cele mai dramatice, dacă este să fac o ierarhizare în ordinea frecvenţei situaţiilor critice. Pentru o imagine completă, vom merge de la suferinţe care pot schimba într-un singur moment viaţa unui om, afecţiuni cu risc vital major, până la boli care sunt mai puţin dramatice, dar foarte chinuitoare, cum este sciatica prin hernie de disc lombară sau cervicobrahialgia prin hernie de disc cervicală. La început este numai durere, dar în fazele mai avansate, apar pareze, paralizii, chiar deficienţe majore, ca în sindromul de coadă de cal sau în mielopatia cervicală. Panelul de boli este diferit.

Tumorile cerebrale sunt din ce în ce mai frecvente, modul lor de manifestare, mai ales la debut, poate fi total atipic faţă de debutul clasic, în care pacientul are crize de epilepsie focale pe o parte a corpului, apoi o pareză, are un sindrom de hipertensiune intracraniană cu dureri de cap, cu vărsături. Astăzi, pacientul vine în formele mai incipiente ale bolii, aparatura de diagnostic s-a pus mult mai bine la punct, oamenii au căpătat încredere că, având o tumoră cerebrală, pot fi trataţi sau măcar amelioraţi. Atunci aceşti pacienţi vin cu sindrom simplu cefalalgic, deci numai cu durere de cap sau, alteori şi mai atipic, numai cu anumite fenomene psihice sau numai cu fenomene neurologice focale de parestezii, de hemianopsie (n.r. – slăbire a vederii într-o jumătate a retinei), de tulburări ale mirosului.

La accidentele vasculare cerebrale cum stăm?

În capitolul mare al accidentelor vasculare cerebrale sunt accidente ischemice şi hemoragice. Acest capitol este foarte important pentru umanitate, pentru că numărul de pacienţi cu sechele este cel mai mare în acest domeniu. Accidentul vascular cerebral este pe primul loc în ceea ce priveşte proporţia de sechele pe acest Pământ. Dacă iei 100 de pacienţi cu diverse sechele, pe locul întâi ca număr de boli care determină aceste sechele sunt accidentele vasculare cerebrale.

Cu cel ischemic se ocupă, în general, neurologia, dar nu numai, pentru că şi neurochirurgia face dezobstrucţie vasculară. În momentul în care aceste dezobstrucţii de urgenţă nu reuşesc, avem atât procedee intervenţionale, cât şi procedee preventive, mai ales pentru a trata stenozele de pe vasele care merg spre creier. Cel de-al doilea tip de accident vascular cerebral, cel hemoragic, este de primă intenţie o boală care se adresează neurochirurgiei şi nu neurologiei. Aici trebuie să subliniem hemoragiile subarahnoidiene, care sunt dramatice. Uneori, în mod brusc, pacientul poate să nu mai fie, pentru că se poate produce moartea subită printr-o ruptură de anevrism intracranian. Alteori, ruptura poate fi mai mică, numai cu nişte semne minime, cu o uşoară durere de cap, nişte semne premonitorii sau chiar cu un tablou complet de hemoragie subarahnoidiană, cu durere de cap şi cu vărsături.

Pentru toate aceste afecţiuni sunt determinate cauze concrete?

În patologia tumorală, este o filosofie întreagă, dacă privim în profunzime la ce a declanşat mutaţia în celula care proliferează şi determină o tumoră care depăşeşte capacitatea organismului de apărare şi care devine mortală în ultimă instanţă. Tumorile cerebrale maligne au, din păcate, un prognostic rezervat ca durată a vieţii. Totuşi, trebuie să ţinem cont că, fără tratament, glioblastomul evoluează cam în trei-patru luni, iar cu tratament, la ora actuală, media de supravieţuire poate depăşi un an. Unele progrese s-au făcut, dar nu înseamnă că se cunoaşte chiar momentul apariţiei acestei mutaţii, dacă este aleatorie sau dacă este declanşată de factorii externi şi aşa mai departe.

CV: A dezvoltat noi tehnici medicale

Numele: Ion Poeată

Studiile şi cariera:
În 1980 a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, Iaşi.
 Din 1993 este medic primar neurochirurg.
Din 2001 este profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, Iaşi.
Din 2007 a devenit şeful Clinicii III Neurochirurgie, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr.
N. Oblu“.
 Din 2014 este preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie.
A introdus şi dezvoltat numeroase tehnici medicale, printre care ablaţia microchirurgicală a proceselor expansive intracraniene, endarterectomia carotidiană, abordul transsfenoidal, ablaţia microchirurgicală a neurinomului de acustic cu deschiderea conductului auditiv intern, anastomoza temporosilviană, decompresiunea neurovasculară microchirurgicală în nevralgia de trigemen, ablaţia tumorilor parasagitale cu reconstrucţia sinusului sagital superior.
Locuieşte în: Iaşi

 

„În general, medicii sunt blamaţi, şi nu sistemul medical“

În calitate de preşedinte al Societăţii Române de Neurochirurgie oferiţi expertiză institutelor de medicină legală pentru cazurile cu o evoluţie nefavorabilă. Percepţia generală este că astfel de experţi îi favorizează, de fapt, pe medicii curanţi. Cum vă raportaţi dumneavoastră la situaţiile pe care le analizaţi?

Sunt oameni şi oameni. Unii au percepţia că trebuie să reclame orice dacă ei nu s-au vindecat sau dacă au avut un necaz cu vreo rudă. Pentru ei, este vinovat spitalul că omul nu este nemuritor sau că omul nu este vindecat de o boală incurabilă, de exemplu. Există şi partea opusă, în care omul a avut un tratament sau o îngrijire suboptimală sau în care medicul nu a avut experienţa sau talentul suficient pentru a depista situaţia respectivă. Complicaţiile se întâlnesc în toată lumea, depinde iarăşi în ce procent. Un medic care are complicaţii în proporţie de 10%, în mod clar, trebuie să se oprească. Un medic care are complicaţie 1% este rar, este fericit şi trebuie să-şi menţină rezultatele. Modul în care îi explică pacientului de ce a făcut o complicaţie, modul în care pacientul este avertizat dinainte că este posibil să facă o complicaţie depinde de intercomunicare, de modul de înţelegere. În mod clar, atunci când pacientul reclamă, când dă vina pe doctori, doctorii se apără, este un mecanism până la urmă normal.

Problema mea, ca expert, este să fac trierea între cazul în care pacientul reclamă în mod nejustificat şi cazul în care doctorul îşi aduce nişte argumente în apărarea lui care sunt nejustificate. Într-adevăr, este dificil lucrul într-o atmosferă antimedicală. Atmosferă în care, în general, medicii sunt blamaţi, şi nu sistemul medical. Medicii, ca atare, ca să-şi desfăşoare o activitate profesională de calitate, au nevoie de anumite condiţii de dotare, de instruire permanentă, de susţinere din partea oamenilor care vor să fie trataţi.

Noi nu tratăm aceşti oameni contra voinţei lor şi nu tratăm oamenii ca să le facem rău. Mentalitatea antimedicală, potrivit căreia medicul este obligat să stea zi şi noapte lângă mine, să-mi facă rost de medicamente şi să-mi facă analizele de care am nevoie eu, pacientul, este descurajantă pentru medicii tineri. Eu sunt un om care a trecut prin multe sisteme şi vocaţia mea a fost ceea ce fac, adică să operez pentru a face bine oamenilor, dar această atmosferă descurajantă îi face pe mulţi tineri să renunţe la activitatea medicală, să plece în străinătate sau să îşi schimbe comportamentul, ceea ce este cel mai grav. Pentru că orice om agresat poate să răspundă în sinea lui printr-un fel de agresiune.

La ce vă referiţi?

Păi ajungi să nu mai vezi într-un pacient un prieten pe care vrei să-l ajuţi, ci vezi un potenţial duşman. Ori eu, acest lucru, ca şi cadru didactic de medicină, încerc să-l combat. Încerc să insuflu în tineri această dragoste faţă de pacienţi şi această demnitate a profesionalismului actului medical pe care trebuie să-l desfăşoare în condiţii mai vitrege sau mai puţin vitrege. Dar este foarte greu fără ajutorul populaţiei, fără stima oamenilor care să poată insufla o astfel de trăire.

„A apărut o nouă categorie de pacienţi“

Ce schimbări aţi observat că s-au produs în atitudinea pacienţilor români în cei peste 30 de ani de activitate?

Eu operez de foarte mulţi ani şi observ în modul în care operez acum, faţă de cum operam în ’84, în modul în care pacienţii vin la doctor şi în modul în care discută, că s-au produs în mod evident nişte modificări. A apărut o nouă categorie de pacienţi. A apărut categoria de pacienţi care vor cu tot dinadinsul să se trateze în străinătate, ceea ce acum 20 de ani nu era. A apărut categoria de pacienţi care caută soluţii paramedicale sau medicina alternativă.

Dacă acum 20 de ani poate mai erau pacienţi care se mai duceau şi la vrăjitoare, acum sunt mulţi pacienţi care caută modalităţi terapeutice, modalităţi alternative, fiindu-le frică de operaţii. Din păcate, eşuează prin a-şi cheltui banii şi a-şi agrava boala, pentru că afecţiunile pe care le tratăm sunt clare, imagistica arată leziunea, iar munca noastră este de a distruge această leziune fără a afecta corpul omului. Sigur, ca adjuvant pentru psihicul pacientului, pentru încrederea lui, aceste metode alternative pot avea efecte, asta este incontestabil. Dar în mod strict, pentru ablaţia unei tumori cerebrale, pentru evacuarea unui hematom, pentru rezecţia unei hernii de disc sau pentru stimularea în vederea combaterii durerii, mecanismul este destul de clar.

Şi atunci, de ce spuneţi că bolnavii vor cu tot dinadinsul să găsească soluţii în medicina alternativă?

Eu am observat că pacienţii fug de spital în contextul a tot ceea ce apare în mass-media. Într-un spital poţi să capeţi o suferinţă în plus indusă de actul medical sau de statul în spital. Cu cât procedurile sunt mai complexe şi mai adresate unor zone foarte fragile din corpul omului, cu atât poate să crească riscul intervenţional. Totdeauna trebuie să punem în calcul cât este riscul intervenţional şi cât este beneficiul pentru bolnav. Dacă avem o boală care altfel este 100% mortală, dar care intervenţional are un risc de 5%, în general, omul înţelege că dacă nu face acest procedeu, are un risc de 100% şi calculează că între a avea un risc de 100% de complicaţii severe şi un risc de 5% cu procedura medicală, beneficiul este foarte mare să facă intervenţia. Partea proastă este că pacientul nu înţelege ce înseamnă un risc într-o procedură, nu prea înţelege că nu există medicină fără niciun fel de risc, în ciuda faptului că luptăm pentru asta.
 

Citeşte şi:

Eugen Târcoveanu, medic chirurg: „Cancerul are mai multe cauze. Mâncarea de azi e ultrachimizată şi oamenii mănâncă mai mult decât au nevoie“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: