UPDATE Rectorul Vasile Astărăstoae, reales la conducerea UMF. „Dincolo de murdării, s-a votat continuarea unor proiecte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Astărăstoae a mărturisit că vrea să intre în politică
Vasile Astărăstoae a mărturisit că vrea să intre în politică

În urma scrutinului care a avut loc în cursul zilei de vineri, datele neoficiale, deocamdată, îl arată pe Vasile Astărăstoae drept câştigătorul alegerilor pentru funcţia de rector.

Ora 10.07: Conform rapoartelor Comisiei Electorale de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, Vasile Astărăstoae a primit 480 de voturi din partea cadrelor universitare, în timp ce contracandidatul său, Ştefan Georgescu a avut parte doar de 208.

Reprezentanţii studenţilor i-au acordat actualului rector 19 voturi şi profesorului Georgescu şase.

Ora 9.01: Rectorul în exerciţiu confirmă rezultatele preliminare. „Sunt bucuros că dincolo de toate murdăriile care s-au utilizat în campania electorală, alegătorii, studenţi şi cadre didactice au avut maturitatea de a vota pentru continuarea unor proiecte care pot aduce Universitatea pe locul pe care-l merită. Acest rezultat arată că proiectele mele de trei ani jumătate încă mai pot fi apreciate în România“, a declarat Vasile Astărăstoae.

Ora 8.35: Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una dintre cele mai lungi din istoria din ultimii ani a Universităţii de Medicină şi Farmacie. Aproape de miezul nopţii, după ce cei aproape 800 de electori şi-au exprimat opţiunea, a început numărarea sufragiilor.

Primele date, nevalidate pentru moment de Comisia Electorală, arată că actualul rector, Vasile Astărăstoae, a câştigat un nou mandat la conducerea instituţiei.

Astărăstoae, acuzat de incompatibilitate şi de fraudarea alegerilor la şefia UMF

S-a dat start luptei pentru şefia Universităţii de Medicină din Iaşi. Actualul rector are contracandidat un chirurg de renume

Cercetat pentru corupţie, Vasile Astărăstoae candidează pentru un nou mandat la UMF Iaşi

Şeful medicilor, Vasile Astărăstoae, reclamat de ANI pentru conflict de interese şi abuz în serviciu UPDATE

Vasile Astărăstoae, actualul rector al instituţiei de învăţământ superior, şi profesorul Ştefan Georgescu, chirurg de renume şi fostul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi în perioada 2000-2004, sunt cei doi candidaţi care s-au „duelat" pentru şefia universităţii.

Vasile Astărăstoae este cercetat în acest moment de DNA pentru constituire de grup infracţional organizat, iar Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îl acuză de conflict de interese.

De altfel, oficialii ANI au înaintat procurorilor o sesizare în care cer ca medicul legist să fie cercetat penal pentru că şi-a angajat fiica la Institutul de Medicină Legală şi i-a facilitat câştigarea unor sume importante de bani.  

Vom reveni cu amănunte pe parcursul zilei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite