UPDATE Laborator clandestin de medicamente, improvizat într-o casă dărăpănată din Iaşi FOTO-VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Ungureanu este suspecatat că producea ilegal Cicatrol
Petru Ungureanu este suspecatat că producea ilegal Cicatrol

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) au descins joi dimineaţă într-o clădire de pe strada Sf. Sava, unde funcţionează un laborator clandestin de producere a Cicatrolului, un unguent împotriva arsurilor.

Ora 14.30 "În urma unor investigaţii ale Serviciului de Investigare a Fraudelor s-a descoperit un laborator clandestin de contrafacere a medicamentului Cicatrol. Urmează să stabilim compoziţia exactă a medicamentului la anlize. Am găsit foarte multe recipiente, foarte multe sticle depozitate în condiţii improprii, neigienice. Exista riscul contaminării populaţiei", a precizat comisarul şef Petru Bălteanu, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor.

Petru Ungureanu este suspecatat că producea ilegal Cicatrol

Anchetatorii nu au stabilit încă prejudiciul în cauză. Momentan două persoane sunt cercetate în acest caz. Potrivit anchetatorilor, suspecţii îşi vindeau marfa pe Internet.

Ora 14.00 Poliţiştii au ridicat mai multe cutii cu medicamente de la casa în care a fost amenajat laboratorul clandestin. De asemenea, unul dintre suspecţi a fost luat de autorităţi şi dus la Poliţie pentru audieri. „Habar nu aveam ce se întâmplă aici, Am rămas surprinsă când am văzut atâţia poliţişti aici“, a spus o vecină.

Ora 13.10: Oamenii legii au acţionat în acest caz ca urmare a unei sesizări venite de la compania Antibiotice.

Cicatrolul este un unguent care tratează foarte bine arsurile, descoperit de un medic de la Spitalul Militar Iaşi. Ulterior, reţeta a fost cumpărată de cei de la compania Antibiotice, care a produs o perioadă medicamentul, dar fără a avea aceleaşi rezultate.

Vom reveni cu amănunte.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite