Preşedintele Klaus Iohannis a decorat Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi

Ceremonie decorare TUIASI FOTO tuiasi.ro

Una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior din ţară a fost decorată de preşedintele României Klaus Iohannis, miercuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) a fost distinsă miercuri, 10 ianuarie, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer de către preşedintele României, Klaus Iohannis, potrivit tuiasi.ro
 
Din partea universităţii a fost prezentă la eveniment o delegaţie condusă de rectorul universităţii, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relaţiile internaţionale, ing. Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Servicii Studenţeşti şi patru studenţi, între care şi Andrei Gazea, reprezentantul studenţilor în Consiliul de Administraţie al TUIASI. 
 
„Sunt deosebit de onorat şi, în acelaşi timp, emoţionat să primesc, în numele colegilor mei şi al studenţilor Universităţii Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iaşi, Ordinul «Meritul pentru învăţământ» din partea Excelenţei Voastre. Bucuria şi emoţia sunt cu atât mai mari cu cât această distincţie ne este oferită de singurul Preşedinte al României care acordă o atenţie deosebită educaţiei, care abordează problemele educaţiei în mod coerent şi sistematic. Sunt convins că această decoraţie a fost oferită Politehnicii ieşene nu doar pentru cei 80 de ani împliniţi de la înfiinţarea sa, ci pentru anii mult mai mulţi de educaţie şi cercetare de excelenţă în inginerie la Iaşi”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI, în discursul său susţinut la Cotroceni.
 
Potrivit tuiasi.ro (foto), Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer face parte din categoria decoraţiilor civile pe domenii de activitate şi se oferă de către preşedintele României, prin decret, în baza propunerilor înaintate de către ministerele de resort pentru persoanele sau instituţiile din diferitele domenii de activitate de care răspund.
 
Preşedintele României poate să ofere ordinul şi din proprie iniţiativă, cum a fost şi cazul distincţiei înmânate Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în proporţie de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decoraţii. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările