Un tată care şi-a maltratat copiii a fost băgat în puşcărie. Mama a fost condamnată şi ea la închisoare

Un tată care şi-a maltratat copiii a fost băgat în puşcărie. Mama a fost condamnată şi ea la închisoare

Tatăl denaturat a fost introdus deja în arestul Peniteciarului Iaşi

Ieşeanul Constantin Bălan, de 34 de ani, a fost încarcerat luni, 28 octombrie, după ce a fost acuzat că şi bătut şi înfometat copiii minori.

Tatăl denaturat a primit în primăvară o condamnare de patru ani şi nouă luni fiind acuzat de rele tratamente aplicate minorului şi lovire şi alte violenţe. Tot atunci, a fost condamnată şi concubina sa, Adriana Ioniţă (28 de ani), care a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Cei doi părinţi au fost acuzaţi de procurori că au transformat în calvar viaţa celor patru copii ai lor pe care îi lăsau înfometaţi sau îi loveau cu sălbăticie. De asemenea, magistraţii au decis ca cei doi să plătească fiecărui copil daune morale de câte 1750 de lei. Sentinţa a rămas definitivă pe 24 octombrie.

Mama pleca la amant şi îşi lăsa copiii flămânzi

Minorii celor doi concubini denaturaţi au acum vârste cuprinse între patru şi unsprezece ani. Doi dintre ei sunt la un orfelinat din Paşcani, în timp ce alţi doi se află în asistenţă maternală. Ei sunt originari din comuna Bivolari şi duc acum o viaţă normală. Nu la fel se întâmpla atunci când se aflau în grija celor doi părinţi naturali.

Povestea minorilor a ieşit la iveală în 2009. Atunci, cel mic avea şapte luni, iar cea mai mare era fetiţa de şapte ani. Un vecin a făcut reclamaţie la Poliţie cum că Bălan şi-ar bate copiii. Nu doar că sesizarea bărbatului avea să se confirme. La faţa locului, autorităţile au descoperit că cei patru copii trăiau în condiţii crunte. Îşi duceau veacul într-o dărăpănătură fără mobilă, printre rozătoare sau gândaci. Hainele de pe ei erau jerpelite şi murdare, iar blidele din care mai mâncau din când în când erau slinoase şi purtătoare de bacterii.

Anchetatorii au aflat ulterior că atât Constantin Bălan cât şi concubina acestuia era consumatori de băuturi alcoolice. Bărbatul îşi bătea frecvent consoarta, care nu de puţine ori dormea prin pădure. În alte dăţi, femeia mergea la amantul ei din sat şi nu se întorcea cu zilele pe acasă, lăsându-i pe cei patru copii mici că facă foamea. Verificările efectuate de poliţişti avea să demonstreze că bărbatul îşi lovea foarte des fiica de şapte ani, nemulţumit că aceasta nu avea grijă de cei mici cât timp el şi concubina erau plecaţi prin sat la muncă sau la băut.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: