Un tânăr ieşean s-a ales cu dosar penal după ce i-a înjurat pe poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta făcea scandal pe terasa unui local din comuna Bârnova iar când a fost invitat de poliţişti să meargă la secţie, şi-a vărsat nervii pe oamenii în uniformă. Expresiile folosite i-au adus însă un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Oamenii legii au intervenit în zonă chemaţi de o localnică care se plânsese că fusese implicată într-un conflict. Atenţia poliţiştilor a fost imediat atrasă de un tânăr care se afla la terasa unui bar şi care, sub influenţa alcoolului, îi înjura pe cei de lângă el.

Poliţiştii spun că în momentul în care l-au invitat pe scandalagiu să meargă cu ei la secţie, acesta a devenit violent  şi a început să-i înjure. Ciprian N. (21 de ani) s-a ales cu un dosar penal pentru infracţiunea de ultraj.

Citeşte şi: Ieşean amendat de jandarmi pentru că făcea scandal la locuinţa fostei concubine

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite