Un student din Iaşi a înghiţit 16 pastile de paracetamol după ce s-ar fi certat cu iubita. Tânărul este în stare foarte gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un student a fost transferat în stare gravă, cu elicopterul SMURD, de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti. Potrivit medicilor, băiatul ar fi ingerat mai multe comprimate de paracetamol.

Un student în vârstă de 19 ani a ajuns în cursul serii de vineri, 15 noiembrie, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, după ce a luat 16 comprimate de paracetamol, câte două odată. 

Starea tânărului era gravă încă de vineri, iar cea care a sunat la 112 a fost chiar iubita băiatului, cu care se pare că a avut şi o ceartă înainte de a lua medicamentele. 

Medicii l-au diagnosticat cu insuficienţă hepatică fulminantă toxică. „În momentul în care s-a făcut transferul de la Iaşi la Bucureşti, starea băiatul era gravă. Este vorba despre o afectare foarte severă a funcţiei hepatice, cu repercusiuni asupra stării neurologice, asupra funcţiilor vitale”, a declarat Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi a declarat că există posibilitatea ca băiatul să fi luat şi alte medicamente pe lângă acele comprimate de paracetamol. 

„Pacientul este posibil să fi luat şi altceva, dar nu se determină în analize orice toxic. Ştim sigur că a luat paracetamol. E şi răceală, e şi ceartă cu prietena. Nu ştim exact dacă nu a fost şi un gest demonstrativ faţă de prietena lui. El nu ne-a spus prea multe. Poate să vorbească, dar afectarea hepatică este foarte gravă. Analizele sunt foarte modificate.”

Înainte de a fi transferat la Bucureşti, tânărul a fost internat 48 de ore în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite