Un mort a câştigat procesul cu Poliţia Rutieră Iaşi. Judecătorii au decis că poate conduce deşi aveau în faţă actul decesului

Un mort a câştigat procesul cu Poliţia Rutieră Iaşi.
Judecătorii au decis că poate conduce deşi aveau în faţă actul decesului

Bărbatul a câştigat procesul cu Poliţia Rutieră după ce a murit FOTO Adevărul

O instanţă din Iaşi a dat câştig de cauză unui bărbat decedat, într-un proces în care acesta cerea anularea unei sancţiuni prin care a rămas fără permis de conducere. Deşi aveau certificatul de deces depus la dosar, judecătorii au decis, prin sentinţă definitivă, ca bărbatul să primească înapoi şi contravaloarea amenzii rutiere pe care o plătise.

Ştiri pe aceeaşi temă

Valerian Vasiliu a dat în judecată Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi după ce, pe 9 martie 2017, a fost sancţionat contravenţional cu 1.305 lei, reprezentând 9 puncte amendă. Tot atunci i s-a reţinut şi permisul de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 90 de zile.

Portivit judecătorilor, în ziua respectivă, maşina pe care acesta o conducea ar fi fost surprinsă de un radar al Poliţiei circulând cu o viteză de 105 kilometri pe oră, deşi se afla în localitate. Conducătorul auto a contestat în instanţă procesul verbal de sancţionare, prima decizie fiind luată de Judecătoria Paşcani, în data de 19 septembrie 2017.

„Anulează procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PISX nr. 0068964 întocmit la data de 09.03.2017 de către intimat şi exonerează pe petent de sancţiunile aplicate. Dispune restituirea către petent a sumei de 653 lei achitată cu titlu de amendă aferentă procesului verbal”, au stabilit judecătorii primei instanţe.

Sentinţă „legală şi temeinică”

Decizia a fost luată deşi Poliţia a prezentat în instanţă filmarea ce prezenta maşina bărbatului circulând cu viteză.  „Deşi intimatul a depus la dosarul cauzei înregistrarea video a presupusei abateri, înregistrare efectuată cu aparatul radar Autovision, montat pe autospeciala MAI-xxxxx, nu a făcut dovada verificării metrologice a dispozitivului”.

Pe 9 octombrie 2017, Valeriu Vasiliu a murit. Fix o lună mai târziu, pe 9 noiembrie, Poliţia a formulat apel împotriva primei decizii, cerând în continuare sancţionarea defunctului.

Cazul nu a mai fost reanalizat la Tribunalul Iaşi deoarere judecătorul de caz a constatat că şoferul este decedat. Chiar şi aşa, magistratul a considerat că sentinţa primei instanţe este „temeinică şi legală”. Instanţa de apel a confirmat astfel sentinţa dată de Judecătoria Paşcani, chiar dacă, spre deosebire de momentul primei hotărâri, cel care deschisese procesul era mort.

„Legislaţia care reglementează răspunderea contravenţională nu prevede situaţia descrisă. Din punctul meu de vedere, luând în considerare paralela pe care CEDO o face între contravenţie şi acuzaţia în materie penală, instanţa ar fi trebuit să constate încetată procedura”, e de părere avocatul Olivian Moroşanu.

Citeşte şi:

Un radar din Iaşi a „prins“ doi cai păscând cu 104 km/h. Poliţia Rutieră, umilită în instanţă de o şoferiţă

 

citeste totul despre: