Un medic lasă angajaţilor săi o avere colosală: imperiul farmaceutic ridicat în 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christache Zanoschi / FOTO: Andrei Luca
Christache Zanoschi / FOTO: Andrei Luca

Christache Zanoschi deţine un adevărat imperiu farmaceutic şi vrea să lase toată averea sa angajaţilor care i-au fost alături în anii în care au reuşit împreună să ridice de la zero o afacere estimată în acest moment la aproximativ 20 de milioane de euro.

Fondatorul fabricii de medicamente Ircon, din Iaşi, Christache Zanoschi, spune că pentru el cel mai important lucru este ca oamenii să se bucure de produsele care ies pe poarta fabricii în continuare şi că profitul său este mai puţin important.

„Trebuie întâi să visezi ca să ajungi să faci aşa ceva. Trebuie să ai o imaginaţie care să te ducă peste tot. Imaginaţia şi realizarea presupun şi un risc, dar dacă ai reuşit, atunci a meritat. Totul s-a bazat pe o experienţă foarte lungă. Am avut o normă întreagă la Facultatea de Medicină şi jumătate de normă la Maternitate. Am observat acolo diverse combinaţii care aveau un rezultat foarte bun”, a povestit medicul Christache Zanoschi. 

Cu experienţa acumulată în timpul facultăţii, ieşeanul a luat decizia de a-şi deschide propria afacere, pentru binele comunităţii. „Întâi a fost o glumă, dar apoi am văzut că au nişte efecte foarte bune în practică şi de la o activitate mică, apoi a fost o cerere foarte mare, nu aveam cu ce face faţă. Lucram într-un imobil mic, apoi au venit normele UE care ne-au obligat să implementăm diverse aspecte ale liniei de producţie, fabricare în anumite condiţii şi a trebuit să ne mutăm. Apoi s-au făcut toate, cu sacrificii uriaşe din partea fiecăruia”, îşi aminteşte medicul. 

Cele mai căutate produse ale fabricii conduse de medicul ieşean sunt cele pentru infecţiile vaginale şi de la nivelul colului uterin. Christache Zanoschi spune că nu a făcut toate sacrificiile pentru business, ci pentru a face bine oamenilor. Astfel, el a refuzat ofertele primite pentru firma sa şi doreşte ca aceasta să le rămână mai departe angajaţilor care i-au fost alături.

„Nu s-a pus problema să ies pe piaţă şi să îmi ridic poalele în cap şi să vând. Au venit alţii şi au întrebat şi le-am spus că nu e de vânzare. Punem punct şi nu discutăm despre asta. Noi am primit altfel de educaţie, generaţia asta mai în vârstă. E normal să primească şi angajaţii mai mult. Noi toţi facem eforturi uriaşe pentru a plăti taxe, pensii speciale, salariile bugetarilor şi ale altora care trăiesc pe seama noastră. Pentru un om care primeşte 2.000 de lei, de fapt, firma cheltuieşte cu el 3.600 de lei. Este cumplit ce se întâmplă. Nişte nenorociţi care nu se implică, este o mizerie uriaşă”, a declarat Zanoschi. 

farma1

Fabrica Ircon / FOTO: Andrei Luca

Cum va fi împărţită firma celor 35 de angajaţi

Angajaţii nu au aflat încă în mod oficial planul patronului lor, iar acesta spune că urmează a avea o discuţie, pentru a pune la punct problemele din punct de vedere contabil.

„Fiecare va primi părţi sociale, trebuie să vedem condiţiile în care se va face. Eu am decis asta de mult, dar alţii nu au luat-o în serios. Noi avem multe produse care sunt de o calitate excepţională. Nu le putem vinde aşa cum ar trebui. Sunt firmele străine care vin cu tot felul de produse şi ne iau faţa. Colegii s-au implicat foarte mult, sunt foarte multe date care trebuie gestionate, avem multe controale. Am încercat să facem ceva de calitate care ajută şi asta e o satisfacţie. Personalul care are studii superioare va avea alt statut, ceilalţi mai puţin, fiecare cât a muncit. Sunt şi pensionari care au ajutat foarte mult şi vor primi şi ei. Trebuie să se bucure şi ei cumva, va fi în jur de 200- 300 de mii de euro de persoană. Dacă mai pui şi dotările, partea ştiinţifică, este mult mai mult, dublu, triplu”, a mai spus medicul ieşean. 

„Sunt atipic în ceea ce fac”

Christache Zanoschi este sigur că angajaţii săi vor duce mai departe cu mândrie imperiul construit în ultimii 21 de ani. Medicul spune că va urmări îndeaproape activitatea fabricii şi nu se va îndepărta imediat după ce acţiunile vor fi împărţite către angajaţi. „Eu nu sunt ca orice persoană care are o fabrică de medicamente sau afacere. Sunt atipic în ceea ce fac pentru că vreau să fie de folos comunităţii. Eu nu văd lucrurile aşa, din punct de vedere economic. Toată lumea mă întreabă dacă am scos ce am investit? Nu m-am gândit la asta niciodată. Lumea se bucură de produsele noastre şi asta contează”, a mai declarat doctorul Christache Zanoschi.

În ultimele două decenii, din fabrica ridicată de medicul ieşean au ieşit produse pentru piaţa din România, dar şi pentru piaţa din ţările ex-sovietice, precum Republica Moldova, Turkmenistan, Uzbekistan şi altele. Medicamentele, produsele cosmetice şi suplimentele nutritive produse la Iaşi vor ajunge anul acesta pe piaţa farmaceutică din Belarus şi Kazahstan. 

Christache Zanoschi este medic primar obstetrică şi ginecologie, Doctor în Ştiinţe Medicale, membru în Societatea Inventatorilor din România şi a fost premiat de către Academia Română cu cea mai înaltă distincţie ştiinţifică din ţară, primind Premiul Academiei Române.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

CCR a decis că ordonanţa de urgenţă care instituie obligativitatea măştii în aer liber este neconstituţională

Un român a revoluţionat sistemul de credite imobiliare din Anglia. „Am început să angajăm şi în România”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite