Un medic judecat pentru corupţie vrea postul de manager al spitalului în care a fost prins cu mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Carmen Dorobăţ, managerul interimar al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi FOTO Ziarul de Iaşi
Profesorul Carmen Dorobăţ, managerul interimar al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi FOTO Ziarul de Iaşi

Dr. Carmen Dorobăţ, medic judecat pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals intelectual s-a înscris pentru un nou mandat la conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi.

Profesorul Carmen Dorobăţ, manager interimar al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de manager al unităţii medicale. Dorobăţ speră să fie încă trei ani şefa spitalului pe care îl conduce de aproape zece ani, cu toate că, din 2015, numele său este asociat unui scandal de corupţie.

În prezent, medicul este judecat pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals intelectual. Dorobăţ a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pe 31 ianuarie 2015, după ce, cu o zi mai devreme, procurorii DNA au ridicat din biroul directoarei 20 de carnete studenţeşti printre filele cărora se găseau câte 100 de euro. Potrivit DNA, în schimbul celor 2.000 de euro, medicul îi ajuta pe studenţii de la UMF Iaşi să promoveze cu nota nouă examenul la disciplina Anestezie Generală, coordonată atunci de soţul său, dr. Gheorghe Dorobăţ.

După ce a fost ridicată de anchetatori, Carmen Dorobăţ nu şi-a mai putut exercita funcţia de manager a Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva din Iaşi” până în aprilie 2016. Atunci, judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au decis să-i înlăture definitiv măsura preventivă de control judiciar, implicit interdicţia de a-şi exercita funcţia. Săptămâna aceasta, medicul judecat pentru fapte de corupţie şi-a depus candidatura pentru concursul organizat de Consiliul de Administraţie (CA) al spitalului, în intervalul 4-14 septembrie, pentru funcţia de manager. „Da, m-am înscris în concursul organizat de CA pentru funcţia de manager. Cred că am pregătirea necesară şi pot candida la orice alt concurs pentru această funcţie“, a precizat profesorul Carmen Dorobăţ. 

Potrivit preşedintelui CA de la spitalul ieşean, concursul este organizat în baza unui ordin de ministru al Sănătăţii şi a unei metodologiei de concurs aprobate printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Iaşi – principalul ordonator de credite al unităţii medicale. Cum în cele două documente nu apar condiţii care să limiteze accesul persoanelor judecate la înscrierea în concurs, CA nu are posibilitatea şi nu poate restricţiona candidatura unei astfel de persoane. „Condiţiile pe care trebuie să le respecte candidaţii sunt cuprinse în aceste documente. Nici eu, preşedintele CA, şi nici ceilalţi membri ai CA nu organizează acest concurs după condiţiile noastre. După încheierea perioadei în care se pot depune dosarele, CA verifică dacă aceste candidaturi respectă condiţiile legii şi apoi anunţă candidaţii admişi, respectiv respinşi“, a explicat dr. Lucian Indrei, preşedintele CA al Spitalului de Boli Infecţioase de la Iaşi.

Pe de altă parte, preşedintele CJ Iaşi, în subordinea căruia se află spitalul, a arătat că nu are nicio pârghie legală prin care să poată limita accesul unei persoane judecate pentru fapte de corupţie - cum este cazul medicului Dorobăţ - la înscrierea pentru funcţia de manager a spitalului. „Nu avem pârghia legală (n.r. - pentru introducerea unor clauze suplimentare). Nu vreau să comentez acest caz particular“, a declarat Maricel Popa, preşedintele CJ. Persoanele interesate de postul de conducere se pot înscrie în competiţie până pe 1 septembrie. Până pe 31 august, doar Carmen Dorobăţ îşi depusese candidatura.

Citeşte şi:

Cronologia scandalului de corupţie care a zguduit UMF Iaşi. Şefii universităţii au intrat în silenzio stampa după arestări

Sistemul şpăgii la soţii Dorobăţ. Cuplul de profesori arestat la UMF Iaşi funcţiona cu sincope la luarea mitei: „Te sfătuiesc să fii drăguţ şi să nu enervezi! Da?“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite