Un ieşean care călătoreşte frecvent în Africa a fost confirmat cu malarie

Un ieşean care călătoreşte frecvent în Africa a fost confirmat cu malarie

FOTO rfi.ro

Ieşeanul era imunizat cu vaccinurile obligatorii pentru ţara de destinaţie, însă nu a urmat tratamentul antimalaric. Medicii i-au pus diagnosticul de malarie pe baza evaluării clinice, ţinând cont de simptome şi de zona în care a călătorit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un ieşean care s-a călătoreşte frecvent în Africa a fost confirmat cu malarie. Starea pacientului este stabilă. Acesta este primul caz înregistrat în ultimii trei ani la nivelul judeţului Iaşi. 

Bărbatul în vârstă de de 59 de ani s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi după ce la două săptămâni de la întoarcerea în ţară a avut simptome specifice acestei boli. Acesta se întorsese recent din Africa Centrală, unde călătorea frecvent în interes de serviciu. Transportul s-a făcut pe ruta Iaşi – Bucureşti – Istanbul – Douala şi retur.
   
„Acesta prezenta frison şi posibil febră, netermometrizată la domiciliu. Simptomele au fost însoţite de astenie fizică (oboseală) şi vertij (ameţeală). Pacientul a precizat că aceste simptome s-au repetat la 7 zile de la debut, şi anume pe data de 9 iulie 2021. În aceste momente, pacientul este stabil din punct de vedere cardio-respirator, monitorizat permanent şi s-a început tratamentul antimalarie”, a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi.
 
 
Medicii i-au pus diagnosticul de malarie pe baza evaluării clinice, ţinând cont de simptome şi de zona în care a călătorit. 
 
Ieşeanul era imunizat cu vaccinurile obligatorii pentru ţara de destinaţie, însă nu a urmat tratamentul antimalaric.
 
„Pacientul nu a primit profilaxia cu medicamente antimalarice, care începe cu cel puţin o săptămână înaintea călătoriei şi se încheie la o săptămână după ce persoana s-a întors. Bărbatul nu a primit acest tratament nici în 2019, şi nici în 2021, dar a fost imunizat cu vaccinurile obligatorii pentru ţara de destinaţie. Spitalul de Boli Infecţioase «Sfânta Parascheva» a fost şi este un element esenţial în sistemul medical ieşean şi naţional, un centru de excelenţă în medicină, care pune pe primul plan pacienţii şi aparţinătorii”, a adăugat managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi.
 
Potrivit acestuia, cazurile de malarie sunt relativ rare. Ultimul caz în judeţul Iaşi a fost în 2018.
 
Autorităţile sanitare vor face acum o anchetă epidemiologică, având în vedere perioada îndelungată în care bărbatul a stat acasă şi a intrat în contact cu membri ai familiei şi, posibil, şi alte persoane.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările