UPDTE Un fost prim tenor al Operei Naţionale Române Iaşi a făcut stop cardiac la volan, în timp ce aştepta la semafor. Bărbatul a murit la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a avut loc pe unul dintre principalele bulevarde din municipiul Iaşi, Păcurari, la semaforul din dreptul Şcolii "Petru Poni".

UPDATE Fostul tenor a murit la Spitalul Sf. Spiridon îm ciuda ajutorului medical de urgenţă primit. După două ore de manevre de resuscutare, medicii au declarat decesul

Maşina în care se afla fostul tenor, pe nume Filimon Siminic (72 de ani), un Volkswagen Golf, a rămas oprită mai multe minute în mijlocul străzii, chiar dacă culoarea semaforului se schimbase succesiv de câteva ori. 

Un pieton a observat că şoferul se simte rău şi a solicitat, la 112, un echipaj SMURD. Paramedicii au ajuns să-i acorde primul ajutor în jurul orei 13.30.

După primele manevre de resuscitare pe care i le-au acordat după ce l-au întins pe asfalt, membrii echipajului SMURD l-au transportat pe fostul tenor la spital. Purtătorul de cuvânt al SMURD Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu, spune că Filimon Siminic a fost stabilizat la spital şi că este supus unor investigaţii suplimentare.

Circulaţia auto pe bulevardul Păcurari a fost blocată câteva zeci de minute.

Filimon Siminic a lucrat la Opera Naţională Română Iaşi începând cu 1974 şi până în anii '90. A interpretat roluri precum: Ducele din Mantua din "Rigoleto", Alfredo din "Traviata", Manrico din "Trubadurul", Ernani din "Ernani" sau Tamino din "Flautul fermecat".

Filimon Siminic, într-o înregistrare video din 2010:


Ave Maria-Filimon Siminic by cicapopescu

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite