Un copil de 5 ani a povestit la grădiniţă că tatăl său a ucis un om, i-a tăiat penisul şi l-a dat la câini. Detaliile crimei odioase cauzate de gelozie, publicate în premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii din Cluj au finalizat motivarea unuia dintre cele mai terifiante cazuri de omor care au avut loc în ţara noastră în ultimii ani.

Trei persoane au fost condamnate definitiv la închisoare, la finele lunii octombrie 2019, după ce au fost găsite vinovate de omor calificat şi profanare de cadavre. Prin sentinţa definitivă a Curţii de Apel Cluj, Traian Puşcaş a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni închisoare, Irina Ana Vasile a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare, iar Ioan Luca – 14 ani şi 11 luni.

Judecătorii au finalizat zilele trecute şi motivarea acestei sentinţe. Documentul cuprinde detalii terifiante despre faptele comise de cei trei. Astfel, se arată în documentul citat, povestea a început pe 30 august 2017, când Poliţia din Bistriţa Năsăud a fost sesizată că pe un teren din satul Aluniş a fost găsit un craniu.

La acel moment, poliţiştii căutau deja o persoană în vârstă de aproape 40 de ani, care fusese dat dispărut cu o zi după ce i s-a născut o fetiţă.

Anchetatorii au aflat că persoana dispărută era cea a cărei craniu a fost găsit, în scurt timp reuşind să ajungă la cei trei făptaşi.

Irina Vasile şi Traian Puşcaş sunt concubini şi la momentul în care au început investigaţiile se aflau în Spania. Ei au fost de la început suspecţi, deoarece fiul lor, de cinci ani, a povestit la grădiniţă „că tatăl său i-ar fi tăiat victimei o mână şi organul sexual şi le-ar fi aruncat la câini, iar restul corpului victimei ar fi îngropat-o într-un pârâu.”

Provocarea victimei

Potrivit motivării, pe 17 iulie 2017, la casa în care se aflau Irina Vasile şi Traian Puşcaş a venit victima, care, pe fondul consumului de alcool, i-a reproşat femeii că nu a mai întreţinut cu el raporturi sexuale. Victima a continuat să fie provocatoare şi atunci când Puşcaş s-a luat dea ea, spunând „că întreţine relaţii sexuale cu inculpata de mai mult timp”.

În scurt timp s-a ajuns la un conflict în urma căruia victima a fost lovită până a murit. Agresorii s-au culcat şi au găsit cadavrul lângă ei a doua zi luând decizia să îl arunce.

„Anterior abandonării corpului victimei în natură, loc aflat la o distanţă de aproximativ 900 de metri de locuinţa sa, inculpatul Puşcaş Traian a secţionat părţi din corp (organul sexual, o mână şi capul) cu ajutorul unei drujbe, primele două segmente de corp fiind date câinelui “Bobi” să le mănânce, aspect văzut de copilul mai mare al inculpaţilor Puşcaş şi Vasile Irina. Ulterior corpul victimei a fost degradat de animale", se mai arată în motivare.

Ulterior, cei doi au plecat din ţară şi s-au întors în timpul anchetei. Ei au recunoscut faptele. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite