Un bebeluş de 1 an şi 6 luni a murit la Iaşi, după ce a fost diagnosticat cu gripă. Copilul nu era vaccinat

Un bebeluş de 1 an şi 6 luni a murit la Iaşi, după ce a fost diagnosticat cu gripă. Copilul nu era vaccinat

Foto: ARHIVĂ

Numărul cazurilor de gripă din judeţul Iaşi este într-o continuă creştere, potrivit medicilor ieşeni. A fost înregistrat al doilea deces provocat de gripă la Iaşi. Victima este un copil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un băieţel în vârstă de un an şi şase luni este a doua victimă a gripei din acest sezon de la Iaşi. Băiatul a murit miercuri, 5 februarie, la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi, acolo unde se afla internat de câteva zile pe Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI). Medicii spun că nu era vaccinat antigripal.

Potrivit medicilor, copilul suferea şi de o malformaţie congenitală cardiacă pentru care a fost operat. „Copil de sex masculin, în vârstă de 1 an şi 6 luni, din judeţul Neamţ, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinat antigripal, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1) pdm09. Data decesului 05.02.2020“, se precizează într-o informare a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Acesta este cel de-al doilea deces provocat de gripă la Iaşi în acest sezon, în urmă cu o săptămână pierzându-şi viaţa o fetiţă de doar 11 luni, tot din cauza gripei. 
 
Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ spun că în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) au început să apară tot mai multe cazuri de viroze respiratorii şi să fie confirmate chiar şi cazuri de gripă, care sunt direcţionate către Spitalul de Boli Infecţioase.
 
De asemenea, spitalele din Iaşi au început să limiteze orele de vizită din cauza virozelor respiratorii existente, fiind o măsură care se ia de obicei în această perioadă a anului atunci când creşte şi numărul cazurilor de viroze şi chiar de gripă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: