Un bărbat care şi-a bătut soţia a atacat cu toporul ambulanţa chemată pentru a îngriji femeia. La incident au asistat şi poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Botoşăneanul
FOTO Botoşăneanul

Un echipaj medical care încerca să transporte la spital o femeie bătută de soţ a fost atacat cu un topor de bărbat. La întâmplare au asistat şi poliţiştii, care veniseră să discute cu atacatorul despre cele întâmplate.

Incidentul a avut loc în comuna ieşeană Lungani, luni seară, 15 iulie, când un echipaj de prim-ajutor a fost chemat pentru a prelua o femeie în vârstă de 29 de ani bătută de soţ. 

Când femeia a urcat în autospecială pentru a primi îngrijiri şi a fi transportată la spital, bărbatul a reacţionat violent şi a spart cu toporul parbrizul ambulanţei. Poliţiştii, care se aflau la faţa locului pentru a stabili de ce bărbatul îşi agresase soţia, au intervenit pentru a-l opri.

„Am fost sesizaţi prin 112 de către o femeie de 29 de ani cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soţul ei. S-au deplasat la faţa locului atât poliţiştii, cât şi echipajul medical deoarece femeia necesita îngrijiri medicale, iar în momentul în care femeii i se acordau îngrijiri medicale soţul acesteia ar fi lovit cu un obiect contondent autospeciala SMURD. A fost întocmit dosar penal pentru violenţă şi pentru distrugere”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Bărbatul nu a fost arestat, urmând să fie cercetat în libertate.

Citiţi şi:

Ce făcea tatăl copilului de doi ani care a căzut de la etajul 9. Părintele are dosar penal pentru moartea fiului său

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite