Un bărbat obez suspect de porcină este internat la Spitalul „Spiridon“

Un bărbat obez suspect de porcină este internat la Spitalul „Spiridon“

Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi

Un bărbat de 56 de ani a ajuns în stare foarte gravă la spital, doar cu ajutorul pompierilor. Pentru că Toader Curuliuc este obez, are 200 de kilograme, a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la Pompieri pentru a putea fi scos din casă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pacinetul a fost preluat ieri dimineaţă de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă şi a fost transportat la Spitalul „Sfântul Spiridon". „Bărbatul a ajuns la noi cu bronhopneumonie şi insuficienţă respiratorie acută. A fost internat pe clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă", a precizat medicul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon" Iaşi. Bărbatul este şi suspect de gripă porcină şi i s-au prelevat probe care au fost trimise la analiză.

Blocat în casă de obezitate

Toader Curuliuc nu a mai ieşit din casă de mai bine de jumătate de an, susţin vecinii. „În vara asta nu a mai ieşit deloc afară la scară, ca în ceilalţi ani. Probabil că nu se mai putea deplasa chiar deloc", a spus Eugenia Bielic, vecină.

Bărbatul a lucrat o viaţă înteragă la fostul Combinat de Fire şi Fibre Sintetice, iar de cel puţin şase ani, susţin vecinii, nu a mai ieşit din casă prea mult din cauza problemelor de sănătate. La început au fost mai mult probleme cu inima şi cu obezitatea, apoi a apărut şi diabetul.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările