Un an de calvar pentru o copilă de 14 ani: răpită de lângă Sfânta Parascheva, violată şi arsă cu ţigara printre străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minora a fost violată şi obligată să cerşească
Minora a fost violată şi obligată să cerşească

O adolescentă de 14 ani din Iaşi a stat departe de familie timp de un an după ce, în octombrie 2012, a fost luată de trei tineri din Bucureşti şi dusă în Capitală unde a cerşit şi a fost violată. Traficanţii au fost arestaţi joi seară.

Calvarul minorei din Iaşi a început în perioada Sărbătorii Sfintei Parascheva de anul trecut. Fata se afla în zona Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei când a fost racolată de trei persoane, Florin Lăzăriuc, Gheorghe Buruiană şi Simona Valache. Aceştia i-au promis minorei că dacă va merge cu ei la Bucureşti va câştiga sume importante de bani iar fata, naivă, a acceptat propunerea străinilor.

Ajunsă în Capitală, adolescenta şi-a dat seama că făcuse greşeala vieţii ei. Traficanţii au cazat-o într-un imobil insalubru unde au violat-o de nenumărate ori şi au maltratat-o. Anchetatorii spun că fata a fost plasată în diferite zone ale Bucureştiului pentru a cerşi, cel mai frecvent în zona Gării de Nord.

Când nu asculta indicaţiile primite de la indivizi, fata era bătută cu sălbăticie şi arsă cu ţigara pe diferite zone ale corpului. De acelaşi tratament avea parte şi când câştiga prea puţini bani din cerşit.

Supravegheată cu atenţie timp de un an, fata a reuşit să scape din mrejele traficanţilor în urmă cu câteva zile ajungând cu trenul la Iaşi. S-a întors în familie într-o stare fizică şi psihică deplorabilă fiind internată de urgenţă la spital. Aşa au intrat pe fir şi poliţiştii de la Crimă Organizată, care în colaborare cu procurorii Direcţiei De Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism au descins în urmă cu câteva zile în locuinţa traficanţilor şi i-au reţinut pe indivizi. Există suspiciuni că cei trei ar mai fi exploatat şi alte două persoane, printre care şi o minoră.

În anul în care fata a fost dispărută de acasă familia acesteia a preferat să o caute pe cont propriu şi să nu anunţe Poliţia. Rudele au mers astfel din oraş în oraş pentru a-i da de urmă, însă fără sorţi de izbândă.

Joi seară, 31 octombrie, cele trei persoane originare din Bucureşti, au fost arestate pentru 29 de zile de Tribunalul Iaşi fiind cercetate pentru trafic de minori.

Citeşte şi:

Povestea impresionantă a unei copile de 14 ani. Bătută, drogată, arsă cu ţigara şi obligată să facă sex cu o sută de bărbaţi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite