Cum să fii torturat şase ani fiindcă ai cântat "Deşteaptă-te, române!". Ultimii deţinuţi în temniţele bolşevice îşi spun poveştile pentru istorie
0
Supravieţuitorii închisorilor comuniste şi a cumplitelor torturi aplicate de servitorii sistemului opresiv se împuţinează în România de la an la an. De aceea, mărturiile lor trebuie privite ca adevărate lecţii de istorie.
Povestea tinereţii ieşeanului Dumitru Bazon pare inspirată de un film de acţiune prost, în care multitudinea de detalii triste ar putea determina ascultătorul să închidă televizorul. Iar finalul nu poate fi încadrat uşor. Pentru că ar fi ciudat să-l consideri happy-ending doar pentru că omul a supravieţuit unor chinuri inamaginabile şi a ajuns recent la vârsta de 88 ani. Mai degrabă, întreaga acţiune trebuie considerată o dramă absurdă.
Pentru Dumitru Bazon viaţa a luat o întorsătură dramatică la vârsta de 25 ani. Avântul tineresc, pe fondul revoltei intime împotriva regimului opresiv, l-a condus spre un gest extrem în acele vremuri. Avea o meserie respectabilă, aceea de inginer zootehnist, şi un statut social pentru care a muncit pe brânci. „În 1958, eram la o nuntă şi am cerut formaţiei să cânte «Deşteaptă-te, române!». Am cântat la unison cu ei. A doua zi, cei de la Securitate m-au ridicat de la serviciu. Am fost anchetat, bătut şi apoi băgat în închisoare“, a povestit Dumitru Bazon, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Iaşi.
A fost încarcerat apoi succesiv în închisorile din Iaşi, Jilava şi Gherla. "A fost groaznic. Foame şi bătaie. Îţi venea să te sinucizi. Munci teribile la diguri, pe canicula din Bărăgan cu 40 de grade Celsius. În închisoarea de la Jilava, am fost bătut de mi-au rupt maxilarul. Corpul îmi este plin de urme din bătăile de atunci. Umărul este dislocat şi stomacul distrus. A trebuit să mă operez şi nici acum nu m-am refăcut", a mai spus Dumitru Bazon.
Chinul inginerului nu s-a terminat după ce-a ieşit din închisoare, în anul 1964. Deposedat de drepturi sociale, a fost nevoit să muncească cu ziua o lungă perioadă de timp. „Viaţa de după închisoare a însemnat umilinţă totală, frică şi spaimă. Nu aveam drepturi, eram ostracizat. Lumea mă evita şi mă privea ca un paria, deoarece fusesem după gratii. Nici acum nu am trecut peste acea perioadă“, a mai povestit ieşeanul.
Dumitru Vacariu (centru), la o întâlnire în care foştii deţinuţi politici din Iaşi au memorat experienţele dure din temniţele comuniste FOTO upa.ro
O poveste de un absurd similar are de împărtăşit şi poetul ieşean Dumitru Vacariu, cel pe care suferinţa cruntă de după gratii l-a apropiat de Dumitru Bazon, cu care a trebuit să împartă celula ani la rând. Marea vină a lui Vacariu, ajuns acum la 84 de ani, a fost c-a scris o poezie, intitulată „Moldova însângerată“. "A fost prilejuită de sărbătorirea în clandestinitate, la Mănăstirea Putna, a împlinirii a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare. În plus, Dumitru Vacariu s-a ocupat şi de coordonarea activităţilor. „Eram student la Facultatea de Filosofie şi Istorie din Iaşi şi am primit sarcina de a organiza sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare. Asta se întâmpla în 1956.
La o oră de curs am scris poezia, închinată lui Ştefan cel Mare şi în care deplângeam situaţia Moldovei. Această poezie a fost citită de unii dintre colegii mei şi care i-au dar un alt titlu „Chemarea” în loc de „Moldova însângerată”. A avut loc sărbătorirea la Iaşi şi la Putna şi după un an, eu uitasem de poezie am fost arestaţi toţi pentru că am organizat acea manifestare. Era o crimă să organizezi o sărbătorire a unui domnitor când îi aveai pe Lenin, Karl Max sau Stalin. Am fost condamnaţi la 10, 9 şi 7 ani de temniţă. Noi trebuia să fim condamnaţi la moarte, dar nu au putut face acest lucru”, a mărturisit Dumitru Vacariu cu ocazia dezbaterii "Isoria războiului rece", organizată în noiembrie 2014 de către Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi.
Nici Dumitru Vacariu n-a mai avut viaţă bună după puşcărie. A fost salvat după mulţi ani de chin de către Dumitru Ciopraga, care l-a angajat la Muzeul Literaturii Muzeul Literaturii Române din Iaşi, unde a lucrat timp de 21 de ani la secţia de Literatură Veche.
Un alt ieşean care şi-a mărturisit povestea cruntă cu ocazia întâlnirii organizate de universitatea ieşeană a fost Gelu Simionescu.
Era elev la Liceul Internat din Iaşi şi avea doar 14 ani în momentul în care a fost arestat de către Securitate. „Fiind un elev foarte bun, am intrat în concurenţă cu fiul şefului de la Securitate din Iaşi. A fost o primăvară frumoasă în 1952 şi am ieşit în Copou să jucăm fotbal. Prin întâmplare pe teren trecea un cablu al armatei pe care l-am dat la o parte, iar a doua zi am fost arestaţi pentru că am tăiat cabluri militare. La ora unu ne-au trezit cu Securitatea în casă şi mi-au spus «Banditul astă să se îmbrace»“, a mărturisit Simionescu în cadrul întâlnirii.
"Am adunat aici mărturiile unor oameni care au fost deţinuţi politici ai regimului comunist. Cred că pentru cei mai tineri este un exerciţiu mult mai util să vezi şi imagini despre războiul Rece decât să le afli direct dintr-un manual de istorie”, a explicat profesorul Sorin Bocancea, coordonatorul proiectului şi blogger Adevărul.
Se încarcă comentariile...
