Tupeul unui scandalagiu legitimat de Poliţie: „Cine p*** mea eşti tu să îmi spui mie ce să fac?“

Tupeul unui scandalagiu legitimat de Poliţie: „Cine
p*** mea eşti tu să îmi spui mie ce să fac?“

Individul a fost în cele din urmă încătuşat FOTO Arhivă

Un bărbat de 34 de ani din judeţul Iaşi a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat de ultraj şi distrugere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Claudiu Carp, din localitatea Totoieşti, a fost judecat pentru o ispravă pe care a comis-o pe 23 noiembrie 2019. În acea zi, a plecat dis-de-dimineaţă de acasă la un consătean, pentru a-l ajuta la munci agricole. La prânz, a mers la un bar din sat şi a început să consume alcool.

„Astfel cum rezultă chiar din declaraţia inculpatului, acesta a precizat că a consumat o cantitate foarte mare de băuturi alcoolice, respectiv bere, rachiu şi vin, utilizând sintagma «dacă ar fi băut altcineva cât am băut eu, probabil murea». Inculpatul a arătat că a consumat băuturile alcoolice împreună cu nişte prieteni, fără a putea însă să indice numele acestora, spunând că nu-şi aminteşte acest lucru“, se arată în motivarea de pe 7 aprilie a Judecătoriei Hârlău. 

Potrivit judecătorilor, la ora 19.00 individul se afla tot la bar şi bea alături de un alt sătean, cei doi servind 2 peturi de bere de 2,5 litri şi 2 sticle de 0,5 litri. În acest timp, căruţele amândurora erau în stradă, blocând drumul şi încurcând circulaţia.

La un moment dat, Carp a îmbrâncit un alt sătean, iar la faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie. A urmat un circ în toată regula atunci când poliţiştii au ajuns la Carp. Individul a lovit cu pumnul în umăr un poliţist şi i-a spus „cine p*** mea eşti tu să îmi spui mie ce să fac?“. Carp a rupt apoi uniforma poliţistului, fiind în cele din urmă încătuşat şi dus la secţie.

Sentinţa în cazul său nu este definitivă.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: