Cine este Irina Radu. Trecutul profesional al şefei interimare a TVR: de la reporter la ziar studenţesc din Iaşi la director TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Radu a fost votată de plenul Parlamentului României ca preşedinte interimar al TVR, după ce Stelian Tănase a fost demis. Radu este originară din Iaşi, la fel ca un alt fost preşedinte al televiziunii publice, Alexandru Lăzescu.

Irina Radu Radu a absolvit, potrivit propriului CV, Facultatea de Jurnalism şi Comunicare de la Iaşi, perioadă în care a cochetat pentru prima dată cu presa, fiind reporter şi editor la Opinia Studenţească. Imediat după Revoluţia din 1989, Radu s-a angajat ca editor la cotidianul Monitorul de Iaşi unde a lucrat până în 1992.

A ajuns la TVR Iaşi un an mai târziu, unde a fost prezentatoare, pentru ca un an mai târziu să se mute la Bucureşti unde a fost atât prezentator cât şi producător. Potrivit prezentării de pe site-ul TVR, în 2000 şi 2001 a fost producător general al Festivalului Cerbul de Aur, iar în 2003, 2004 şi 2005 a fost directorul festivalului. A fost, pe rând, redactor-prezentator la TVR Iaşi, producător şi prezentator al Jurnalului TVR, redactor-şef la Ştiri, realizator emisiuni.

Irina Radu a urmat mai multe cursuri de specializare (CODECS, Open University Business School: Managementul relaţiilor cu clienţii şi cumpărătorii, Managementul Resurselor Umane, Management general; California State University: Jurnalism şi Comunicare; Fundaţia Britanică Thomson: Jurnalism). A câştigat premiul APTR pentru emisiunea „Culise” (în 2000) şi pentru Cerbul de Aur 2003. În 2001 i-a fost decernat premiul World Vision pentru reportaj.

Între 2006 şi 2009 Radu a fost şi director de producţie la Kanal D, potrivit CV-ul personal. Ea a fost căsătorită, în trecut, cu Dan Radu, fost director de producţie la TVR şi consilier al lui Alexandru Lăzescu, fost preşedinte al TVR.

Irina Radu a fost votată cu 231 voturi "pentru" şi doar 3 voturi "împotrivă" ca preşedinte al TVR, propunerea venind din partea PSD.



Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite