Tragedia care schimbă optica accidentelor rutiere mortale. Şmecheria la volan a unui şofer a fost încadrată în premieră de procurori la omor calificat

Tragedia care schimbă optica accidentelor rutiere mortale. Şmecheria la volan a unui şofer a fost încadrată în premieră de procurori la omor calificat

Accidentul rutier produs de Claudiu Paşnicu a fost încadrat ca omor calificat FOTO Faceboo

O premieră juridică a fost înregistrată la Iaşi, acolo unde un şofer care a produs un accident rutier mortal a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi nu pentru ucidere din culpă, aşa cum se întâmplă de fiecare dată în cazul accidentelor rutiere. Procurorul de caz invocă intenţia indirectă a şoferului de a ucide.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi l-au trimis în judecată pe ieşeanul Claudiu Marian Paşnicu, şofer care a produs un accident rutier mortal. Spre deosebire de alte dosare de acest gen, şoferul a fost pus sub acuzare pentru omor calificat şi tentativă la omor calificat şi nu pentru ucidere din culpă. Este pentru prima dată când, la Iaşi, un accident rutier soldat cu pierdere de vieţi omeneşti este încadrat la această infracţiune, toate cazurile similare fiind tratate de justiţie ca ucideri din culpă.

Diferenţa semnificativă dintre cele două infracţiuni este cuantumul de pedeapsă, în cazul omorului calificat pedeapsa fiind între 15 şi 25 de ani, în timp ce pentru ucidere din culpă, atunci când sunt două victime, pedeapsa maximă pe care judecătorul o poate acorda este de 7 ani şi jumătate. Procurorul care a instrumentat acest caz motivează în rechizitoriu că Paşnicu poate fi judecat pentru omor calificat întrucât s-ar face vinovat de această infracţiune sub aspectul intenţiei indirecte. În cazul omorului, intenţia indirectă înseamnă că autorul ştie că fapta sa poate provoca moartea unei persoane şi, deşi nu urmăreşte în mod direct acest lucru, acceptă posibi­litatea provocării decesului.

De ce omor

Şoferul ieşean a provocat un accident rutier mortal, la începutul lunii februarie, atunci când a intrat cu viteză, după ce a trecut pe culoarea roşie a semaforului în timp şi în timp ce se afla pe contrasens, într-un vehicul care circula regulamentar. Două persoane au decedat în urma impactului. Anchetatorii consideră că probele adunate relevă că intenţia indirectă de a comite omor calificat este demonstrată în special de conduita anterioară accidentului a şoferului.

„Aşa cum rezultă din circumstanţele obiective, dar şi din concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, prin conduita inculpatului, în ansamblul său, pericolul potenţial, generat în mod firesc de încălcarea regulilor de circulaţie, a devenit un pericol iminent. Or, acest aspect are efect, în mod firesc, şi asupra formei de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul, formă de vinovăţie care nu poate rămâne în zona culpei, fie ea şi în forma cea mai gravă“, se arată în rechi­zitoriu.

În acelaşi document, pro­curorul de caz menţionează că intenţia indirectă „este evidentă, în condiţiile în care, analizând comportamentul în trafic al inculpatului se poate observa că acesta s-a bazat pe norocul, pe hazardul, din momentele anterioare“.

Pocurorul menţionează că, în momentele premergătoare accidentului mortal, Claudiu Paşnicu a trecut de trei ori pe culoarea roşie a sema­forului şi doar norocul a făcut ca el să nu provoace un accident rutier. De asemenea, în ziua accidentului, în mod repetat, Paşnicu mai trecuse cu maşina „pe roşu“, primul moment de acest gen fiind semnalat de un martor, în jurul orei 11.30. Din acest motiv, în opinia acuzării, Paşnicu nu a fost un „participant legitim la traficul rutier“. 

Procurorii au refăcut şi traseul periculos al şoferului, din minu­tele premergătoare accidentului. Astfel, la ora 13.02.02, maşina lui Paşnicu intră pe contrasens pe Podul Nicolina, iar 9 secunde mai târziu pătrunde pe culoarea roşie a semaforului în intersecţia Nicoli­na-strada Sălciilor. Ulterior, la 13.02.24 depăşeşte pe contrasens coloana de maşini şi pătrunde pe culoarea roşie a semaforului în intersecţia Şoseaua Nicolina - Şoseaua Tudor Neculai. La 13.07.13 iese din nou dintr-o coloană de maşini şi trece pe culoarea roşie a semaforului prin intersecţia Şcoala nr. 42 - Şoseaua Nicolina. La ora 13.08.52 pă­trunde în intersecţia Nicolina - strada Sălciilor, iar când ajunge la baza podului Nicolina pătrunde pe contrasens şi merge spre Podu Roş. La 13.09.24 pătrunde în mare viteză, venind de pe contrasens şi când culoarea semaforului era roşie, în intersecţia Şoseaua Nicolina - Aleea Rozelor şi intră în coliziune cu autoturismul Dacia Logan condus de soţii Buzea, care au decedat în urma impactului.

„În tot acest interval de timp, şi pe tot parcursul, inculpatul a circulat cu luminile de avarie activate, semnificaţia acestei manevre fiind dorinţa de a impune celorlalţi participanţi la trafic o anumită conduită, de acordare de prioritate, de evitare a acestuia ş.a, ceea ce face prezenţa sa în trafic să nu mai fie legitimă, iar poziţia subiectivă faţă de propria conduită, cu conse­cinţele aferente, să nu mai fie cea specifică formei de vino­văţie a culpei“, se mai arată în rechizitoriu. 

Avocaţii contestă

Toate depăşirile periculoase s-au produs în timp ce Paşnicu conducea prin oraş cu viteze cuprinse între 88 şi 100 km/h. În momentul în care a intrat în maşina condusă de soţii Buzea, cei care au decedat, viteza maşinii conduse de şofer era de 96 km/h, iar Paşnicu a condus 700 de metri pe contrasens.

„Acţionând în aceas­tă modalitate, inculpatul a ştiut exact ce face, pericolul intrării în coliziune cu un alt autoturism fiind iminent (aşa cum rezultă şi din expertiza efectuată în cauză) aspect implicit cunoscut şi de către acesta, acceptând astfel producerea rezultatului“, se mai arată în rechizitoriu.

„Din punctul nostru de vedere, este lăudabil faptul că urmărirea penală s-a desfăşurat cu celeritate, însă privim cu îngrijorare perspectiva în care se creează precedentul pentru asemenea situaţii juridice, având în vedere faptul că legiutorul a prevăzut în mod expres o infracţiune în Codul Penal care se pliază pe asemenea situaţie. Fiecare parte are dreptul să îşi expună punctul de vedere şi să se folosească de pârghiile procedurale. De asemenea, apreciem loialitatea administrării probele din cursul urmăririi penale, chiar dacă uneori nu ne-a convenit, şi urmează ca acuzaţia să fie supusă dezbaterilor unui magistrat-judecător. Vom vedea dacă va rămâne această încadrare juridică“, ne-a declarat Bogdan Gust, avocatul lui Paşnicu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: