Spectacol natural la Iaşi. Bufniţe exotice aciuate într-o salcie din curtea Casei de Sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi au făcut demersuri pentru a tăia o salcie din curtea instituţiei în care s-au aciuat peste iarnă peste 20 de exemplare de ciufi de pădure, o specie protejată prin legislaţia internaţională.

Puţini ieşeni ştiu că în plin centrul Copoului ar putea avea parte de un spectacol faunistic rar. Într-o salcie aflată în curtea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, instituţie situată vizavi de complexul de cămine studenţeşti „Titu Maiorescu“, s-a pripăşit peste iarnă un grup de peste 20 de ciufi de pădure, specie cunoscută şi sub numele de „bufniţa cu urechi“.

Este cel puţin al treilea an în care păsările îşi fac casă în copac, vreme de 12-14 săptămâni, pentru refugiu şi odihnă, dar şi pentru a-şi găsi mai uşor hrana. Vânează în special şoareci, fapt considerat un beneficiu pentru proprietarii de case din Copou. Conform specialiştilor, în restul anului trăiesc în jurul unuia dintre lacurile de la marginea Iaşiului.

Problema este că şefii CJAS Iaşi discută de mai multe săptămâni prin şedinţe despre posibilitatea de a tăia copacul. Aceştia sunt de părere că salcia ar fi un pericol pentru clădire şi pentru angajaţi şi că păsările fac mizerie în curte.

image

Salcia bufniţelor din curtea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate FOTO Bună Ziua Iaşi

„Am fost contactată de CJAS şi le-am explicat că trebuie să obţină avize de Direcţia Silvică şi de la Agenţia de Mediu pentru a tăia copacul. Până acum n-am primit o solicitare oficială“, a spus Luminiţa Sălceanu, şefa de la Servicii Publice Municipale Iaşi din cadrul Primăriei Iaşi, fosta Direcţie de Spaţii Verzi.

Locatari din zonă susţin că, la sfârşitul lunii noiembrie, au ajuns în curtea CJAS inspectori de la Direcţia Silvică şi de la Mediu şi că arborele chiar a fost marcat pentru tăiere.

Biologii ieşeni s-au arătat scandalizaţi de iniţiativă şi au formulat o scrisoare de protest.

„Ciuful de pădure este o specie protejată prin Convenţia de la Berna, ratificată şi de România în 1993. În document se precizează, fără echivoc, interdicţii ce privesc distrugerea şi deranjarea locurilor de odihnă şi iernare pentru speciile vizate. Aceste păsări manifestă fidelitate teritorială, revenind în fiecare iarnă în acelaşi perimetru“, a explicat Carmen Gache, coordonator al Societăţii Ornitologice Române, filiala Iaşi, care crede că fără salcie păsările ar fi în pericol de moarte.

Îngrijoraţi de amploarea posibilelor consecinţe legale, şefii CJAS susţin că totul este o neînţelegere. „Nu este cazul nicicum de a se tăia copacul. Pe cei de la Direcţia Silvică i-am chemat să facă verificări. N-am primit încă un răspuns. Dacă este o problemă de stabilitate vom căuta soluţii, să consolidăm salcia, de exemplu“, a declarat Robert Dancă, şeful CJAS Iaşi.

image

Scrisoarea trimisă de Societatea Ornitologică Română

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite