Teoria iscăliturii: judecători vs. drumari. Cum a scăpat un şofer de plata amenzii pentru rovinietă deşi era vinovat

Teoria iscăliturii: judecători vs. drumari. Cum a scăpat un şofer de plata amenzii
pentru rovinietă deşi era vinovat

Neplata rovinietei nu înseamnă întotdeauna că şoferul va plăti şi amenda aferentă contravenţiei sale FOTO Adevărul

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră (CNAIR) susţin că, din cauza numărului foarte mare de sancţiuni date pentru lipsa rovinietei, sunt nevoiţi să iscălească procesele verbale „asumându-şi o semnătură simplificată”. Acest fapt a determinat o instanţă din Iaşi să anuleze amenda primită de o şoferiţă care nu plătise rovinieta.

Ştiri pe aceeaşi temă

O instanţă din municipiul Iaşi a anulat recent o amendă emisă de CNAIR, unei şoferiţe, după ce aceasta a fost surprinsă conducând pe drumurile naţionale fără a avea o rovinietă valabilă. Fără a fi pusă la îndoială vinovăţia pe fond a conducătorului auto, judecătorii au anulat totuşi sancţiune dintr-un motiv inedit: agenţii constatatori ai CNAIR nu ar fi semnat corespunzător amenda.

Într-un răspuns oficial, reprezentanţii CNAIR admit faptul că agenţii constatatori din cadrul instituţiei îşi „asumă o semnătură” simplificată atunci când iscălesc procesele verbale motivul fiind volumul foarte mare de lucru. Doar anul trecut, CNAIR ar fi emis aproape 700.000 de astfel de procese verbale.

CNAIR a precizat că obligativitatea ca toate procesele verbale să fie semnate olograf datează din 2015, atunci când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a emis o decizie în acest sens. Deşi o instanţă din Iaşi a motivat o sentinţă prin care a anulat un proces-verbal emis de CNAIR din cauza unei semnături superficiale, reprezentanţii acestei instituţii susţin că nu există o prevedere legală prin care să fie stabilită o anumită formă de semnătură, respectiv câte caractere ar trebui să conţină aceasta, ce conţinut sau mărime să aibă.

„O persoană are libertatea de a-şi compune semnătura olografă după bunul-plac, cu litere de diverse dimensiuni, cu prescurtări sau cu elemente speciale. Agenţii constatatori semnează olograf procesele verbale întocmite cu ajutorul mijloacelor tehnice S.I.E.G.M.C.R.“, au precizat reprezentanţii CNAIR. 

Volum de muncă imens

ReprezentanţiiCNAIR mai spun că, din cauza numărului mare de abateri, intenţionate sau nu, ale şoferilor care nu îşi plătesc rovinieta, agenţii constatatori sunt obligaţi să efectueze numeroase interogări ale bazelor de date, dar şi să semneze numeroase procese-verbale de contravenţie.

„Agenţii constatatori au obligaţia de a semna de câte două ori fiecare proces-verbal în parte, aceştia asumându-şi o semnătură simplificată. Precizăm că, doar în anul 2016, CESTRIN a întocmit un număr de 691.893 de PVCC-uri“, au mai precizat reprezentanţii instituţiei.

Din cauza unei astfel de semnături simplificate, Judecătoria Iaşi a anulat o sancţiune pe care o ieşeancă a primit-o după ce a circulat fără rovinietă. Femeia a primit acasă o sancţiune în valoare de 250 de lei după ce a circulat, în toamna anului 2015, pe un drum naţional fără a deţine rovinietă valabilă. Procesul verbal de sancţiune primit de ieşeancă avea în dreptul semnăturii agentului constatator simbolul „X“ şi, din acest motiv, femeia a decis să o conteste în instanţă. Liliana M. a invocat în plângere că procesul verbal este nul întrucât semnătura aplicată pe document este de o simplitate ce nu permite apartenenţa ei la un individ. Argumentul a fost luat în calcul de judecători, care au anulat din acest motiv amenda.

„Cu privire la acest argument, instanţa reţine caracterul întemeiat al acestuia, motivat de faptul că, potrivit DEX, prin semnătură se înţelege numele cuiva scris de propria lui mână şi de obicei într-un fel greu de imitat în partea inferioară a unui text sau document, ca o dovadă că redactarea îi aparţine sau este de acord cu ea. În prezenta cauză, agentul constatator a efectuat un grafism în dreptul rubricii destinate semnăturii, grafism care, prin simplitate, nu permite stabilirea niciunei semnificaţii sau identităţi proprii, în sensul că nu se poate stabili dacă reprezintă o cifră, o literă sau un alt simbol. Cu atât mai puţin se poate stabili pe baza acestui grafism identitatea persoanei care pretinde că l-a efectuat“, a motivat instanţa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: