Sute de percheziţii şi arestări aprobate de judecătorii ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

134 de mandate de arestare preventivă şi 321 de percheziţii au primit girul anul trecut de la judecătorii Tribunalului Iaşi.

Cele mai multe autorizaţii, 727 la număr, au fost date de magistraţii ieşeni pentru realizarea de interceptări şi înregistrări pe bandă magnetică sau pe orice tip de suport, faţă de 628 cât au fost date în 2009. Anul trecut a fost unul încărcat şi din cauza numărului mare de dosare pe cap de judecător.

„Se evidenţiază o  tendinţă de creştere cu 17%  a volumului real de activitate, de la o medie de 319 dosare în 2009, la 372 în anul 2010", a explicat judecătorul Daniela Amancei, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iaşi. Potrivit datelor statistice, în cauzele directe penale au fost pronunţate 671de sentinţe.

Judecătorii Tribunalului Iaşi au înregistrat în 2010 şi un record în ce priveşte numărul de dosare aflate pe rol, 25.104, faţă de 21.140 cât erau în 2009.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite