Studentă jefuită "la pont" de un ceas de 2.500 de euro. Prietenele sale au tocmit doi tineri pentru comiterea tâlhăriei

Studentă jefuită

Ceasul furat de tinerii din Iaşi a fost recuperat în scurt timp de poliţişti FOTO IPJ Iaşi

Procurorii ieşeni au trimis în judecată patru tineri acuzaţi de tâlhărie sau complicitate după ce au plănuit şi pus în aplicare jefuirea unei studente din Iaşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În actul de sesizare întocmit de procurorii ieşeni se arată că două dintre prietenele victimei, Roxana Bejan şi Gabriela Iosub, i-au informat pe ceilalţi doi tineri că studenta posedă un ceas Seiko de 2.500 de euro.

Cele două, alături de Cătălin Aramă şi Andrei-Iulian Bolohan, au fost trimişi în judecată marţi, 1 aprilie, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Tâlhăria a avut loc pe 11 martie, la orele serii, atunci când “inculpaţii Aramă Cătălin şi Bolohan Andrei-Iulian – cu sprijinul moral al inculpatelor Iosub Maria-Gabriela şi Bejan Roxana (care au furnizat celor dintâi informaţii privitoare la victimă) – au acostat-o pe persoana vătămată C. Daniela-Alina în scara imobilului B1 din strada I.C. Brătianu, municipiul Iaşi, pulverizându-i în zona feţei un jet dintr-un spray iritant-lacrimogen, iar în timp ce inculpatul Aramă Cătălin a imobilizat-o, inculpatul Bolohan Andrei-Iulian a deposedat-o de un ceas de mână marca Seiko în valoare de 2.500 euro”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Autorii au fost identificaţi în scurt timp de poliţişti iar bunul a fost restituit victimei. 

Cei doi tineri vor fi judecaţi în stare de arest preventiv în timp ce fetele se află în libertate.

Citeşte şi: Un puşti a furat cocoşeii din aur ai vecinei după ce a făcut echilibristică pe acoperişul casei

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: