Strămoşii moldovenilor. Cine sunt bolohovenii, prima populaţie românească menţionată în regiune şi ce alte mari influenţe a cunoscut Moldova

Influenţa Culturii Cucuteni este puternică şi astăzi pe teritoriul întregii ţări. Meşterii populari continuă meşteşugul creării vaselor de lut găsite pe teritoriul Moldovei şi atestate încă din anul 5.500 î. Ch. FOTO Adevărul

Istoricii au găsit urme evidente ale unei civilizaţii încă de acum peste 7.000 de ani în regiunea din nord-estul României. Apropierea de timpurile moderne notează influenţe ale culturii romane, dar şi a zeci de triburi migratoare, culminând cu venirea şi stabilirea în zonă a unor popoare precum armenii sau evreii care au contribuit decisiv la actuala structură urbanistică a oraşelor din regiune.

Moldovenii se pot lăuda că sunt parte a uneia dintre cele mai vechi civilizaţii atestate ştiinţic în lume. Este vorba despre celebra Cultură Cucuteni, parte a unei civilizaţii întinse pe 350.000 de kilometri pătraţi, pe teritoriile actuale ale Ucrainei, Republicii Moldova şi a nord-estului României. 

Vasele de ceramică descoperite de arheologi, în premieră în 1884 în localitatea Cucuteni, situată în apropierea Iaşiului, au fost datate în perioada 5.500 - 2.000 î. Ch. Practic, din punct de vedere istoric, civilizaţia Cucuteni precede cu câteva sute de ani primele aşezări umane din Sumer sau din Egiptul Antic. "Triburile Cucuteni au creat splendida şi originala ceramică pictată şi au lăsat opere nu mai puţin remarcabile în domeniul artei figurative. Realizările artistice ale cucutenienilor se înscriu, incontestabil, între cele mai importante manifestări de artă plastică din lume, constituind, pentru preistoria Europei, o culme de neechivalat, o contribuţie inestimabilă la patrimoniul cultural mondial", spune Hubert Schmidt, un celebru arheolog german, care a venit în Moldova la începutul secolului XX pentru a studia îndeaproape cultura ceramică unică în lume.

Cine au fost "cucutenienii" este neclar până în ziua de astăzi. S-au găsit asemănări între ceramica de Cucuteni şi cea a unei culturi neolitice din China, apărută cu un mileniu mai târziu. Cert este că cei care au creat această cultură pot fi consideraţi primii civilizatori ai Moldovei. Locuiau în case dreptunghiulare, cu dimensiuni variind între 40 şi 100 de metri pătraţi, dar arheologii au descoperit şi locuinţe care ating 350 metri pătraţi. Aveau ca ocupaţie vânătoarea, agricultura şi meşteşuguri casnice: ţesut, olărit, confecţionare de unelte.

Câteva milenii mai târziu, pe teritoriul actual al Moldovei, până la râul Nistru, au trăit geto-dacii, atestaţi într-un document al marelui istoric Herodot datând din 514-512 î. Ch. Civilizaţia dacică a atins, de asemenea, culmi de dezvoltare unice în Europa, favorizate de resursele naturale fabuloase. Dacia a fost cucerită de împăratul roman Traian, în anul 106. Cei 165 de ani care au trecut până la retragerea oficială a romanilor la sud de Dunăre au însemnat un nou boom civilizator pentru Moldova. În această perioadă, dacii carpi consemnaţi în nord-estul actualului teritoriu al României au fost colonizaţi civil şi militar, s-au construit noi oraşe, drumuri, iar mare parte dintre colonişti proveneau din rândurile creştinilor prigoniţi în Imperiul Roman, astfel că religia oficială de astăzi a României a câştigat atunci numeroşi adepţi. Vestigiile arheologice dovedesc o continuitate a dezvoltării meşteşugurilor: prelucrarea metalelor, ceramica, tehnica sticlăriei. Limba latină se impune, de asemenea, ca limbă oficială. 

După ce Imperiul Roman s-a retras din nordul Dunării în 271 d.Hr., o mulţime de popoare migratoare au trecut prin Moldova: hunii, goţii, slavii, avarii, bulgarii, iaşii, hazarii, maghiarii, pecinegii, cumanii şi tătarii. Printre migratori s-au numărat triburi slavice, dar şi iranice (cei mai cunoscuţi sunt Iaşii, care se pare că dau şi numele capitalei Moldovei. Primele menţiuni despre o populaţie românească în zona Moldovei, datează din secolul XIII şi sunt cele referitoare la bolohoveni. Numele provine de la voloch, boloch, denumiri date de slavi românilor. 

Multă vreme, regiunea a fost disputată între unguri şi tătari. În cele din urmă, tătarii sunt învinşi alungaţi, iar regele Vladislav Cumanul îl lasă pe unul dintre liderii armatei, Dragoş de la Bedeu, cneaz în Maramureş, ca voievod a unei mărci care să-l protejeze de eventuale alte invazii ale tătarilor: Moldova. Se întâmpla în jurul anului 1285. Spre deosebire de statele din centrul şi vestul Europei, care până în acel moment cunoscuseră perioade îndelungate de stabilitate şi o dezvoltare civilizatorie pe măsură, Moldova s-a aflat sute de ani în zona de interes a migratorilor  din est. 

Pe vremea lui Dragoş din Bedeu, Moldova nu depăşea ţinutul dintre Carpaţi, râurile Ceremuş şi Siret, de o parte şi de alta a râului Moldova. Urmaşii săi şi-au întins stăpânirea mai ales spre sud şi est, astfel că la înscăunarea lui Bogdan I din Dolha, Moldova era cuprinsă între: la nord şi est Nistrul, hotar cu Polonia, cu Lituania şi cu tătarii, la vest Munţii Carpaţi, hotar cu Transilvania, iar la sud o linie legând Carpaţii de Marea Neagră, trecând mai jos de Bacău, Bârlad, Goteşti, Sărata şi Codăeşti (la sud de Cetatea-Albă): hotar cu Ţara Românească.

Sub domnia lui Roman I, care se intitula „Domn de la munte până la mare”, Moldova s-a extins spre nord (Pocuţia) şi peste Nistru (Dubăsari). Cetatea Alba, cetatea Moldovei de la Marea Neagra, a fost cucerită de Roman I de la tatari spre 1380.

Sub domnia lui Alexandru cel Bun Pocuţia îi reveni Poloniei, dar în schimb Ţara Românească îi cedă Moldovei ţinutul de la Dunăre la mare, cu excepţia Chiliei, a părţii de dincolo de Trotuş şi a ţinutului Putnei. Tot din timpul lui Alexandru cel Bun datează şi prima atestare documentară a Iaşiului. Inscripţia se găseşte pe o piatră de temelie aflată în interiorul Bisericii Armene, atestată documentar la 1395. Armenii, de altfel, reprezintă şi astăzi una dintre principalele comunităţi ale Moldovei, care se remarcă prin prosperitate. Cea mai importantă comunitate de armeni este înregistrată astăzi în zona Târgu Frumos, unde deţin cea mai mare parte dintre serele de culturi legumicole.

Toţi istoricii sunt, însă, de acord că anul 1408, când Iaşii figurează ca loc de taxare pentru negustorii polonezi cărora Alexandru cel Bun le dăduse un privilegiu comercial, reprezintă data cea mai sigură pentru prima pomenire a aşezării.

Probabil la 1408, Iaşiul era cel putin un târg, loc de schimb al produselor venite pe drumurile ţării, altfel domnia nu ar fi stabilit aici un punct vamal. Câteva decenii mai târziu, în 1434, aşezarea apare numită sub forma „târgul Iaşilor".

Moldova a ajuns la întinderea şi puterea ei maximă în timpul lui Ştefan cel Mare. Acesta, împreună cu armata sa de boieri şi răzeşi, a luptat cu succes atât împotriva invaziilor turceşti, maghiare şi poloneze, cât şi împotriva celor tătare. În plus, a construit un şir de 44 de mănăstiri şi biserici, cât una după fiecare luptă purtată. Construcţiile, bijuterii arhitectonice, rezistă în cea mai mare parte până în ziua de astăzi, fac parte din patrimoniul naţional şi reprezintă una dintre principalele atracţii turistice ale României. 

Tot din timpul lui Ştefan cel Mare datează şi prima referire la evrei, comunitate care a contribuit decisiv la desăvârşirea arhitectonică a celor mai importante aşezări urbane din Moldova. Iaşiul a fost printre primele oraşe din ţară în care s-a stabilit comunitatea evreiască. În cimitirul Ciurchi, situat în partea de jos a oraşului, există pietre istorice ce conţin nume evreieşti, cele mai vechi datând din secolul al XV-lea. Cea mai veche ar fi din 1457, odată cu înscăunarea ca domnitor al Moldovei al lui Ştefan cel Mare şi se crede că ar aparţine unui medic evreu venit din Polonia.

Ceva mai târziu, în 1657 a fost construită prima sinagogă din Iaşi, situată în zona Târgu Cucu. Scriitorul Ion Mitican scrie în cartea “Evreii din Târgu Cucului de altădată. Câteva aduceri aminte”, că actele de cumpărare ale construcţiei pe care a fost construită prima sinagogă ar fi fost semnate de un anume “doftor Moise”. Tot de atunci ar data şi primul rabin al comunităţii evreieşti din Iaşi, respectiv Nathan Nata Hanover, un cronicar refugiat din Ucraina.

În secolelor al XIX-lea şi al XX-lea se  înregistrează o luptă a evreilor pentru dobândirea de drepturi civice. Domnia le cerea să nu mai poarte costumele cu care au venit din spaţiul polonez, să înveţe limba română şi să fie educaţi în şcolile româneşti. În 1852 a fost înfiinţată prima şcoală în care s-a predat limba română, întemeietorului ei refuzându-i-se dreptul de a-şi circumcide băieţii, ca unui apostat.

Civilizaţia evreiască a cunoscut apogeul în perioada interbelică. Potrivit recensământului din 1930, în Iaşi existau la acea vreme aproximativ 35.000 de evrei. Numărul lor a scăzut dramatic o dată cu Pogromul de la Iaşi, iniţiat de generalul Ion Antonescu şi care a avut loc de pe 27 până pe 29 iunie 1941. Peste 13.000 de evrei au fost ucişi atunci. În prezent, în Iaşi, mai există 200 de familii de evrei.

O contribuţie decisivă la civilizarea Moldovei au avut austro-ungarii, după ce, în 1775, partea de nord-vest a regiunii, Bucovina, a fost cedată Imperiului Habsburgic. De altfel, pe cuprinsul teritoriului din fosta Bucovina rămas astăzi în România se întâlnesc urmele celui mai interesant mix civilizator - evrei, austrieci, armeni sau lipoveni.

Vă mai recomandăm:

De unde provin numele regiunilor României. Poveştile ”botezătorilor”

Regiunile României în trecut: „boielile“, primele aşezări ale Capitalei şi cum a dispărut Cârligătura, „perla“ Moldovei