STENOGRAME PSD Iaşi aruncă Roşia Montană în capul Guvernului Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pesediştii de la Iaşi, conduşi de Gheorghe Nichita (strânga), nu-i mai dau timp premierului Victor Ponta să rezolve cea mai sensibilă problemă a Guvernului, proiectul minier de la Roşia Montană. FOTO: Mediafax
Pesediştii de la Iaşi, conduşi de Gheorghe Nichita (strânga), nu-i mai dau timp premierului Victor Ponta să rezolve cea mai sensibilă problemă a Guvernului, proiectul minier de la Roşia Montană. FOTO: Mediafax

Vicele filialei municipale a PSD Iaşi a reuşit să genereze un scandal politic naţional. Marius Ostaficiuc le-a ordonat colegilor mai tineri să se infiltreze la un protest la adresa şefului său de partid, primarul Gheorghe Nichita, manipulând masele spre cel mai fierbinte subiect al propriului guvern: Roşia Montană.

Marius Ostaficiuc, vicepreşedintele organizaţiei municipale a PSD Iaşi, i-a convocat, joia trecută, la sediul partidului, pe 20 de colegi din cadrul filialei Tineretului Social Democrat (TSD) la o şedinţă strategică diabolică.

Scopul lui Ostaficiuc a fost acela de a pune la cale un plan de discreditare a unui miting programat pe 4 octombrie şi îndreptat împotriva administraţiei oraşului, condusă de şeful său pe linie de partid, primarul Gheorghe Nichita. Acesta din urmă conduce filiala judeţeană a PSD Iaşi, una dintre cele mai puternice structuri ale social-democraţilor.

Scopul protestului, iniţiat de Grupul de Iniţiativă Civică „Iaşul iubeşte teii“, este de a-i convinge pe şefii Primăriei să replanteze cei peste 70 de tei tăiaţi, în februarie, de pe Bulevardul Ştefan cel Mare, din centrul oraşului. Copacii-simbol ai Iaşiului au fost înlocuiţi cu salcâmi japonezi, o specie de arbore-pitic, în cadrul unui proiect de transformare a bulevardului în zonă pietonală.

 Acţiunea Primăriei a stârnit revoltă în rândul a mii de ieşeni, dar şi mai multe proteste în stradă, care au acuzat lipsa oricărei forme de consultare publică pe acest subiect, precum şi încălcarea legii. Administraţia Nichita suferă teribil la capitolul imagine din pricina „scandalului teilor“, care a ajuns să fie mediatizat inclusiv de presa internaţională, prin canale ale influentului trust CNN. Mai mult, pe numele viceprimarului Iaşiului, Mihai Chirica, cel care este şi şeful lui Ostaficiuc, în cadrul filialei municipale a PSD Iaşi, procurorii au deschis recent dosar penal pentru distrugere.

Diversiunea lui Ostaficiuc
În acest context, strategii PSD Iaşi au gândit o diversiune îndreptată, prin ricoşeu, chiar împotriva propriului guvern, condus de Victor Ponta, liderul PSD, menită să desfiinţeze efectele mediatice ale protestului din 4 octombrie. Cei 20 de tineri social-democraţi din Iaşi, care, la rândul lor, coordonează, în medie, alţi 20 de membri ai organizaţiei de tineret a partidului, au fost instruiţi să se infiltreze incognito la miting.

Ţinta: să preia frâiele protestului şi să scandeze lozinci împotriva celei mai sensibile probleme a Guvernului Ponta: proiectul minier de la Roşia Montană. „Noi va trebui să fim prezenţi acolo şi nu vă ascund că va trebui să faceţi parte dintr-o asemenea structură, să milităm pentru alt subiect şi nu contra teilor. Trebuie să deviem subiectul de la tei către Roşia Montană sau către orice alt subiect de actualitate, decât să-l concentrăm anti-administraţia locală“, le-a spus Ostaficiuc „locotenenţilor“ din partid.

„Să spuneţi presei păreri de ură“
Tot ce s-a discutat la şedinţă, care a durat aproximativ o oră şi jumătate, a fost înregistrat de unul dintre participanţi. Fişierele audio au fost predate jurnaliştilor postului ieşean de televiziune Tele M, care a relatat în premieră subiectul. Membrii TSD Iaşi au fost instruiţi de Ostaficiuc inclusiv ce să declare presei prezente la eveniment:

„Trebuie să spuneţi presei care va fi acolo, şi cred că va fi, păreri de ură categorică împotriva lui Nichita, ori că sunteţi în cârdăşie cu cei trei-patru pe care vi i-am spus înainte (Nicuşor Păduraru, Tomaşeschi, Iordache, Dorohoianu). Trebuie să spuneţi: «Da, ne-au adus aici, mulţumim domnului cutare că ne-a sprijinit!». În felul acesta se transformă toată piaţa într-un bâlci, într-o mişcare politică“.

Numele invocate de Ostaficiuc sunt ale unor politicieni ieşeni din opoziţie, care au luat parte în mod constant la mitingurile îndreptate împotriva tăierii teilor. În ultimele luni, administraţia Nichita a încercat în mod repetat să acrediteze ideea că protestele grupului de iniţiativă civică sunt coordonate de adversarii politici. „Aştept cu interes înregistrările (acestea vor fi difuzate luni de Tele M şi de www.adevarul.ro - n.r.). După aceea, am să îl sun pe Marius Ostaficiuc pentru o discuţie bărbătească despre educaţie şi integritate. Nu e prima oară când aflu că am parte constant de denigrări şi mizerii dinspre anumiţi oameni“, a scris, pe pagina personală de Facebook, Nicuşor Păduraru, fost deputat PDL, unul dintre cei care ar fi trebuit „să intre în cârdăşie“ cu „grupul troian“ al TSD Iaşi prezent la miting.

Marius Ostaficiuc

Marius Ostaficiuc (foto sus) susţine că indicaţiile lui au fost interpretate greşit: „În niciun caz nu i-am îndemnat la aşa ceva. Au fost mitinguri la care colegi de-ai noştri au participat în mod civic, să spunem aşa. Având datele că alături de protestatari ar putea participa alţi lideri politici din opoziţie, le-am spus: «încercaţi să nu transformaţi tot ce se va întâmpla într-un bâlci»“.

Nichita: „Tinerii mă trădează!“
Scandalul înregistrărilor este deja speculat de opoziţia din Iaşi, care insistă să se ia măsuri: „Partidul Mişcarea Populară – Filiala Judeţeană Iaşi solicită domnului primar Gheorghe Nichita, şeful de partid al «strategului» Marius Ostaficiuc, să condamne public conduita acestuia din cadrul şedinţei PSD din 26 septembrie şi să prezinte scuze ieşenilor pentru grava deviere de la standardele minimale ale statului de drept“.

Surse din cadrul PSD spun că, în weekendul precedent, au avut loc şedinţe furibunde în cadrul filialei din Iaşi, iar primarul Nichita ar fi declarat în cadrul unei întâlniri oficiale cu un grup de pensionari: „Numai pe voi vă mai am! Văd că tinerii mă trădează!“. Scandalul politic de la Iaşi i-a determinat pe liderii PSD de la nivel naţional să intre în silenzio stampa, niciunul dintre reprezentanţii de marcă ai partidului nevrând să comenteze în vreun fel „strategia lui Ostaficiuc”. În schimb, despre importanţa luării unei decizii raţionale în privinţa proiectului minier de la Roşia Montană, premierul Victor Ponta a declarat: ”Începerea proiectului „Roşia Montană” e o decizie pe care trebuie să o ia această ţară, dar mă aştept să o luăm raţional, şi nu bazat pe lozinci. Lozincile de pe vremea comuniştilor nu ne-au ajutat foarte tare. Poate noi suntem ceva mai deştepţi, asta e speranţa mea.”
 

Cum l-a răsplătit Gheorghe Nichita pe pupilul-strateg Marius Ostaficiuc
Marius Ostaficiuc (36 de ani) este jurist, absolvent de Drept la Universitatea „Al. I. Cuza“, în 2004. A intrat în politică de tânăr şi a rămas loial PSD-ului, motiv pentru care a intrat în graţiile şefului său, primarul Gheorghe Nichita, în preajma căruia poate fi zărit la majoritatea acţiunilor publice. Fidelitatea i-a fost răsplătită cu multe funcţii-cheie. Ostaficiuc este vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PSD Iaşi, consilier local (din 2010), consilier în cadrul cabinetului parlamentar al deputatului ieşean Cristina Nichita (PSD), director adjunct comercial în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, administrator neexecutiv la Aeroportul Iaşi, preşedinte al Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Iaşi şi cadru didactic la Universitatea „Petre Andrei“ Iaşi.

Potrivit declaraţiei de avere pe 2013, Ostaficiuc are patru surse de venit. În afară de funcţia de la Drumuri şi Poduri, care i-a adus, anual, 30.240 de lei, a mai luat 32.000 de la „Petre Andrei“, 13.818 lei de la DTC Consulting şi 8.154 de lei de la Asociaţia Consensual. Soţia sa este angajată ca inginer în cadrul surcursalei Poştei de la Iaşi. Recent, Ostaficiuc a început construcţia unei vile pe un teren de 610 metri pătraţi, pe care-l deţine în Ţicău, o zonă foarte bine cotată imobiliar din municipiul Iaşi.


Istoria celor 70 de tei doborâţi în centrul Iaşiului
Muncitorii de la Spaţii Verzi, societate aflată în subordinea municipalităţii, au fost trimişi, la începutul lui februarie, să scoată din rădăcini teii sănătoşi de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe care se află şi sediul Primăriei Iaşi. Acţiunea municipalităţii a scos în stradă, încă de a doua zi, sute de ieşeni, care au protestat paşnic şi au cerut stoparea imediată a proiectului care viza înlocuirea arborilor cu salcâmi japonezi.

Viceprimarul Mihai Chirica, cel care a coordonat acţiunea, i-a acuzat pe protestatari că „sunt alimentaţi de persoane rău-voitoare“. Mai mult, câţiva dintre ei au fost legitimaţi de poliţiştii locali, subordonaţi primarului Gheorghe Nichita. Agenţii au fost trimişi să supravegheze din umbră desfăşurarea întâlnirii din stradă, în cadrul căreia protestatarii au împărţit pliante şi au pus candele la cioatele teilor deja sacrificaţi.

60.000 de lei, amendă de la Mediu
În ciuda opoziţiei civice, care s-a concretizat şi în trimiterea către Primărie a unui protest oficial, şefii municipalităţii au continuat în următoarele două săptămâni să taie tei. În total, au fost sacrificaţi în jur de 70 de copaci, pe ambele laturi ale bulevardului, pe o distanţă de aproximativ 200 de metri. Argumentul de bază al Primăriei a fost „punerea în valoare a clădirilor istorice din zonă“, precum Catedrala Mitropolitană sau Biserica „Trei Ierarhi“, care ar fi fost ascunse din cauza înălţimii teilor. Ulterior acţiunii Primăriei Iaşi, protestatarii s-au organizat în Grupul de Iniţiativă Civică „Iaşul iubeşte teii“ şi au înaintat adrese oficiale atât municipalităţii, cât şi organelor de control abilitate.

La sfârşitul lui martie, Garda de Mediu a amendat cu 60.000 de lei Primăria Iaşi pentru încălcarea gravă a regimului silvic şi lipsa autorizaţiei pentru tăierea teilor. În aprilie, aproximativ 400 de tineri au protestat în Piaţa Unirii şi au cerut replantarea teilor. Protestul va fi reluat pe 4 octombrie. Între timp, pe data de 11 septembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a deschis un dosar de cercetare penală pe numele viceprimarului Mihai Chirica pentru distrugere.

„Din punctul de vedere al instituţiei, spunem că am luat decizia bună, spre binele ieşenilor. Despre care specie e mai importantă pentru oraşul Iaşi, eu spun că şi teiul îşi găseşte locul, şi salcâmul. Noi credem că a fost o decizie corectă care a venit în sprijinul Iaşiului pentru că l-am transformat din rădăcini“, a declarat Mihai Chirica, viceprimar Iaşiului, după ce a aflat că este cercetat penal.

La rândul lor, reprezentanţii grupului de iniţiativă ”Iaşul iubeşte teii”, care organizează protestul din 4 octombrie, le-au transmis membrilor PSD Iaşi un îndemn prietenesc: Mulţumindu-le liderilor PSD Iaşi pentru interesul constant pe care ni-l poartă, îi asigurăm pe tinerii social-democraţi nemulţumiţi de deciziile Primăriei că sunt bineveniţi la protestul nostru”.

STENOGRAMELE INCENDIARE: „Strigăm Roşia Montană, ceea ce e la ordinea zilei!“

Marius Ostaficiuc, către liderii TSD: „Pe data de 4 (n.r. - octombrie) va fi un miting în special anti cei care au decis să taie teii. Nu mă interesează părerea voastră pro sau contra tei. Nu v-o spun nici eu pe-a mea. N-are rost. Intrăm în nişte discuţii, în nişte polemici ... Ne asumăm cu bune şi rele decizile luate de partid şi liderii lui.“ „Va trebui să fim prezenţi acolo şi nu vă ascund că va trebui să faceţi parte dintr-o asemenea structură, să milităm pentru alt subiect şi nu contra teilor. Trebuie să deviem subiectul de la tei către Roşia Montană sau către orice alt subiect de actualitate, decât să-l concentrăm anti-administraţia locală.“

Membru: „Ce înseamnă prezenţa noastră acolo? Riscăm ceva? Mă gândesc că noi, fiind foarte mulţi, să nu ne «aşezăm» pe ei.“

Marius Ostaficiuc:  „Nu riscăm nimic. Chiar dacă pare că îi ajutăm, noi strigăm Roşia Montană, ceea ce e la ordinea zilei (...) Este o deviere de la un subiect care ne deranjează către un subiect care ne deranjează mai puţin.“ (...) ”Chiar dacă cădem în extrema cealaltă de care spunea Bogdan, fiind foarte mulţi, ne putem disipa foarte uşor, şi atunci se sparge. Efectul e şi mai puternic: o parte din oameni pleacă. Dacă se ajunge ca grupul nostru să fie prea reprezentativ, ar fi prea de tot. Ar însemna dezorganizare din partea celorlalţi. O să aveţi, în timp real, prin liderii voştri, informaţii de la poliţie, să ştiţi exact ce se întâmplă“. (...) „Trebuie să spuneţi presei care va fi acolo, şi cred că va fi, păreri de ură categorică împotriva lui Nichita, ori că sunteţi în cârdăşie cu cei trei patru pe care vi i-am spus înainte (Nicuşor Păduraru, Tomaşeschi, Iordache, Dorohoianu). Trebuie să spuneţi: «Da, ne-au adus aici, mulţumim domnului cutare că ne-a sprijinit». În felul acesta se transformă toată piaţa într-un bâlci, într-o mişcare politică“. 
 

Pe aceeaşi temă:

Primăria Iaşi, somată să replanteze teii puşi la pământ în centrul oraşului. Un nou protest împotriva tăierii arborilor va avea loc pe data de 4 octombrie

Prefectul de Iaşi cere amenzi pentru protestatarii anti-Roşia Montană. Este primul oraş din România în care un înalt funcţionar face asemenea declaraţii

VIDEO Protest fără precedent la Iaşi faţă de primarul Gheorghe Nichita. Edilul este chemat să dea socoteală după ce a măcelărit teii din centrul oraşului

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite