Staţie electrică robotizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii E-ON Distribuţie au inaugurat la Iaşi o staţie modernă de transformare a energiei electrice, unică în zona Moldovei. Gospodăriile, dar şi firmele din zona Miroslava, aflată la marginea municipiului Iaşi, vor scăpa de grija penelor de curent.

La câţiva metri de noua fabrică Delphi, a fost inaugurată ieri o staţie de transformare a energiei electrice considerată cea mai modernă din Moldova.
Investiţia de aproape patru milioane de euro a fost realizată integral în două luni şi jumătate. „Staţia de transformare de la 110 kilovolţi la 20 kilovolţi a fost realizată din necesitatea de a racorda noi consumatori în această zonă. Delphi va fi unul din consumatorii noştri din această zonă, dar nu singurul”, a precizat Cătălin Drăgoi, director regional E-ON Moldova Distribuţie.

Compania Delphi a amenajat la Miroslava o fabrică de componente auto, investiţie estimată la aproape 100 de milioane de euro, fiind unul din cei mai mari consumatori din electricitate din zonă. Şeful E-ON Moldova amai  precizat că, datorită acestei investiţii, consumatorii din localitatea Miroslava nu vor mai simţi variaţii de tensiune şi nici nu vor mai exista întreruperi ale energiei electrică.

„Noua staţie permite racordarea la reţea de noi consumatori, iar pentru cei deja conectaţi calitatea serviciilor oferite va creşte”, a explicat Drăgoi.
În staţia de la Miroslava nu va munci niciun angajat, toate activitatea fiind automatizată. Şefii societăţii de furnizare a energiei electrice din Moldova au anunţat că în regiune vor mai fi realizate alte trei asemenea staţii, dar nu există încă termene clare pentru execuţia acestora.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite