Starea victimelor din accidentul tragic de la Vaslui: doi copii sunt în comă, mama lor va fi operată VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ISU Vaslui
FOTO: ISU Vaslui

Accidentul produs luni seara în judeţul Vaslui a făcut 12 victime, şase dintre acestea fiind copii. Doi minori au murit, iar alţi doi se află în stare gravă, la Iaşi.

Trei dintre victimele accidentului petrecut luni seară în judeţul Vaslui au fost transportate de urgenţă la Iaşi, în stare gravă. Doi dintre pacienţi sunt copii în vârstă de 4, respectiv 2 ani, iar a treia persoană este mama acestora. 

„La ora 20.31 am primit informarea despre activarea Planului Roşu, în judeţul Vaslui. Am alertat echipajele SMURD şi de Terapie Intensivă şi am mers în sprijin către echipele din Vaslui. S-au mobilizat locuri suplimentare pentru pacienţii din accident şi am transferat trei pacienţi în stare gravă. Este vorba despre doi copii, o fetiţă în vârstă de 2 ani şi un băieţel de 4 ani, cu traumatism cranio-cerebral şi multiple contuzii, intubaţi şi ventilaţi mecanic”, a declarat Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi. 

Cei doi copii au fost transferaţi la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iaşi, iar mai apoi au ajuns la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria”, la Terapie Intensivă. 

„Pacienta pe care am preluat-o era pasager dreapta faţă, în vârstă de 27 de ani, mamă şi soţie a celor accidentaţi. A fost adusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sf. Spiridon cu traumatism cranio-cerebral şi cranio-facial sever, având mai multe fracturi la nivelul feţei. A fost preluată, investigată şi anesteziată general. S-a decis internarea şi va avea nevoie de intervenţie ortopedică. A fost transferată la Terapie Intensivă şi urmează să intre în sala de operaţie. Pentru că este tânără, sperăm că evoluţia ei va fi favorabilă”, a mai transmis Diana Cimpoeşu. 

Trei persoane au murit şi alte nouă au fost implicate în accidentul petrecut luni seară, pe DN 24A Bârlad - Murgeni, în zona localităţii Zorleni. Şase dintre victime erau copii, doi dintre ei fiind declaraţi decedaţi. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Deconspiraţi: Cine erau şi cu ce se ocupau de fapt „diplomaţii” ruşi expulzaţi din Belgia

Lucrările la Autostrada Transilvaniei au fost oprite. „Utilajele sunt la gard”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite