„Spionul“ baronului Nichita, condamnat pentru jocuri de noroc ilegale. Cum era trimis să verifice dacă scârţâie patul motelului unde a stat amanta primarului

„Spionul“ baronului
Nichita, condamnat pentru jocuri de noroc ilegale. Cum era trimis să verifice dacă scârţâie patul motelului unde a stat amanta primarului

Ionuţ Dumitraşcu este o prezenţă topt mai desă pe holurile Primăriei Iaşi, unde reprezintă interesele unor dezvoltatori imobiliari FOTO Facebook/Ionut Dumitrascu

Ionuţ Dumitraşcu, un tânăr devenit cunoscut în Iaşi după ce DNA a devoalat că îl ajuta pe fostul primar Gheorghe Nichita să îşi verifice amanta, a fost condamnat, marţi, 13 martie, la o amendă penală de 10.000 de lei pentru infracţiuni la legea privind jocurile de noroc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dumitraşcu, alintat „Dumi” de apropiaţi,  va trebuie să achite şi peste 122.000 de lei daune către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), dar şi cheltuieli judiciare de 6.000 de lei către stat. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Iaşi şi este definitivă.

„Dintr-o eroare administrativă, în 2013 au fost găsite în judeţul Vaslui un număr de aparate fără autorizaţie. Nu îmi aparţineau. În primă instanţa s-a dat o amendă de 1.800 lei, eu am făcut apel. Nu mai eram administratorul societăţii la momentul controlului. Dacă asta e hotărârea definitivă a instanţei, voi plăti amenda, când va veni motivarea“, a declarat Ionuţ Dumitraşcu.

Faptele acestuia datează din 2012, pe când Dumitraşcu era administrator al SC Mondo Game SRL, firmă pe care a administrat-o până în aprilie 2013. Ieşeanul ar fi amplasat atunci mai multe aparate de tip „slot machine“ - aşa-zisele păcănele, în baruri din localităţile Lunca Banului, Oţetoaia şi Huşi, toate din judeţul Vaslui. 11 astfel de aparate, patru fără serii de identificare, au fost reţinute de inspectorii Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în timpul unor controale.

„În drept, fapta inculpatului, Dumitraşcu Ionuţ, care, în perioada aprilie 2012 - septembrie 2013, a procurat, a amplasat, a pus în funcţiune şi a încasat sumele de bani rezultate din exploatarea aparatelor de jocuri de noroc tip «slot machine» fără a deţine licenţă sau autorizaţie întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc“, se arată în motivarea primei instanţe.

Ieşeanul a fost trimis în judecată în decembrie 2017 într-un dosar cu acuzaţii similare, ce vizează fapte din 2014. Tot pentru in­fracţiuni privind jocurile de noroc, într-un alt dosar, ONJN cere redeschidere a încă unui dosar penal pe numele lui Dumitraşcu, o decizie urmând a fi luată pe 16 martie.

DNA a dezvăluit, într-un dosar public, că Dumitraşcu era cel care îl ajuta pe fostul primar al Iaşului să îşi supravegheze amanta. Printre altele, bărbatul ar fi fost trimis de primar să verifice dacă scârţâie patul unui motel în care se cazase amanta baronului PSD.

Pe aceeaşi temă:

Cum îşi minţea Nichita amanta. Femeia i s-a confesat speriată într-o seară: „Mă urmăreşte un Seat negru“

Armata de slugi a baronului Nichita

VIDEO Adina Samson, fosta iubită a primarului de Iaşi, declaraţii extrem de grave despre Nichita: „M-a bătut, m-a ameninţat cu violul şi cu moartea“

De ce a intrat DNA în patul lui Nichita. Legătura dintre blonda primarului Iaşiului, spionajul pe bani publici, mafia din Poliţia Locală şi un dosar penal secret

Armata de slugi a baronului Nichita. Cazuri ratate de politiştii-spioni ai primarului: copilă ucisă în Copou, statui furate din parc

STENOGRAME Primarul Nichita a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amanta

Traseul primarului Gheorghe Nichita: din elev mediocru în mahalaua Dorohoiului, colaborator al Securităţii direct în fruntea PSD şi a Primăriei Iaşi

Cine este blonda lui Gheorghe Nichita. Ascensiunea frumoasei Adina Samson, slăbiciunea baronului de la cârma Primăriei Iaşi

Baronul Nichita este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă. Cum a descoperit-o DNA pe blonda lui Nichita

 

citeste totul despre: