Specialistul de pe locul III în campania „Doctorii cu care Iaşiul se mândreşte“: Adrian Covic, medicul care scapă bolnavii de chinul dializei

Specialistul de pe locul III în campania „Doctorii cu care Iaşiul se mândreşte“: Adrian Covic, medicul care scapă bolnavii de chinul dializei

Adrian Covic s-a specializat în transplanturi de rinichi

Adrian Covic (45 de ani), managerul Spitalului „C. I. Parhon“, lucrează la realizarea unor tratamente care să prevină afecţiunile renale

Ştiri pe aceeaşi temă

Doctorul Adrian Covic, medic primar în nefrologie şi manager al Spitalului „C.I. Parhon“ din Iaşi, mărturiseşte că a moştenit pasiunea pentru medicină de la părinţi, ambii medici cunoscuţi. Ei i-au insuflat şi pasiunea pentru studiu, astfel că a învăţat pe brânci în facultate. Munca i-a fost răsplătită, el fiind unul dintre cei şase studenţi care au câştigat o bursă în Anglia, unde şi-a dat seama că vrea să se îndrepte spre nefrologie.


Şef peste centrul de dializă


„În anul VI am câştigat o competiţie pe universitate şi am prins unul dintre cele şase locuri care mi-a dat dreptul să merg cu o bursă obţinută de profesorul Cristian Dragomir în Anglia. Aşa am ajuns în preajma unei personalităţi extraordinare în medicina internă, un nefrolog deosebit, profesorul Peter Ackrill. Atracţia a fost reciprocă de la început şi practic am devenit într-un fel elevul lui favorit“, povesteşte doctorul Covic.  A continuat să muncească şi să înveţe de la profesionişti şi după ce s-a întors în ţară.

Specialistul de pe locul V în campania "Doctorii cu care Iaşiul se mândreşte": pediatrul Evelina Moraru

Specialistul de pe locul IV în campania "Doctorii cu care Iaşiul se mândreşte": Bogdan Zamfir, medicul militar care fentează moartea FOTOGALERIE


Aşa a ajuns să facă parte din singura echipă din Moldova care realizează transplant de rinichi şi să conducă unul dintre cele mai mari centre de dializă din Europa.
„Rata noastră de succes la transplant este peste rata medie de succes din Europa. Asta şi pentru că avem mai puţine cazuri şi avem mai multă grijă de ele. În momentul de faţă nu avem niciun deces. Dacă rinichiul a cedat dintr-un motiv sau altul, pacienţii s-au întors în dializă, sunt doar cinci astfel de pacienţi“, mai spune medicul Covic.


Nu părăseşte ţara


Doctorul povesteşte că s-a consumat pentru fiecare intervenţie pe care a realizat-o, iar acestea sunt de ordinul sutelor. „Noi, medicii, trăim intens pentru fiecare caz, chiar şi pentru o banală infecţie urinară. Fiecare lucru contează. Ne bucurăm de mari succese şi la fel de mult suferim în orice fel de insucces“, mai spune specialistul.

Cei mai votaţi 15 medici cu care Iaşiul se mândreşte. Votează şi tu!

Doctorii cu care Iaşiul se mândreşte. Spune cine este cel mai bun medic din oraşul nostru!


A avut numeroase ocazii să practice nefrologia în străinătate, dar nu a vrut să părăsească ţara. A avut un contact în 2000 în SUA şi mărturiseşte că salariul era extrem de tentant faţă de ce i se oferă în ţară.


„Eu m-am simţit bine aici pentru că am făcut nişte lucruri care mi-au plăcut, pentru că aici sunt familia şi prietenii mei. Aveam banii acolo, dar poate nu aveam toate lucrurile pe care le am aici“, încheie  medicul Covic. El este pasionat de machete de maşini şi a colecţionat până acum câteva sute de modele.


Carte de vizită

- Este născut pe 6 mai 1967 la Iaşi;

- Este profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" Iaşi;

- Este şef la Secţia „Dializă şi transplant renal" la Spitalul „C. I. Parhon" din ianuarie 1999;

- Este director general al Spitalului „C. I. Parhon" din 20 martie 2003;

- Este preşedintele Societăţii Române de Nefrologie din septembrie 2005;

- Este secretar-trezorier al European Renal Association ERA/EDTA din iunie 2005;

- A făcut stagii de pregătire în Anglia, Belgia, Franţa, Germania, SUA



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: