Situaţie critică la Iaşi. Şefa UPU-SMURD: „E o dinamică ce ne depăşeşte resursele de înţelegere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

Medicii trag în continuare semnale de alarmă, situaţia rămânând critică în majoritatea spitalelor din România, în valul patru al pandemiei.

Situaţia rămâne critică în spitalele din România, după aproape o lună de la începutul valului al patrulea al pandemiei de COVID-19. Autorităţile încearcă să găsească locuri pentru pacienţii români în străinătate sau în zonele din ţară mai puţin afectate, în care mai sunt câteva locuri libere pentru bolnavii infectaţi cu Sars-CoV-2. 

"După trei săptămâni foarte grele, situaţia rămâne în continuare critică. În continuare avem în UPU 14 pacienţi pe ventilator, care sunt trataţi ca la ATI. Din păcate, sunt zile în care sunt înregistrate câte trei decese, altele cu două decese. Fiecare dintre aceste situaţii înseamnă o pierdere pentru noi ca echipă, dar în primul rând pentru familiile acestor pacienţi", a declarat Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi.

La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sfântu Spiridon se află în acest moment 24 de pacienţi care necesită oxigen şi care nu au loc în spitalele COVID. 

"În primul rând au fost transferurile către Secţia Exterioară de la Leţcani a Spitalului de Boli Infecţioase, dar şi acolo saloanele de terapie intensivă sunt pline în acest moment. De două zile sunt la capacitate maximă. În continuare căutăm locuri pentru pacienţii noştri. Pe lângă aceştia, sunt 24 de pacienţi COVID-19 pozitiv în UPU care necesită oxigen. Pentru ei, la fel, nu există locuri în spitalele COVID şi suport COVID, deşi s-a mărit capacitatea şi aici. Aseară s-a mărit capacitatea la Spitalul de Recuperare cu zece paturi de oxigen şi imediat am transferat pacienţi din UPU.

În permanenţă reuşim să găsim un loc pentru câte un pacient, dar imediat vin încă cel puţin doi pacienţi la spital. E o dinamică ce ne depăşeşte resursele de înţelegere, în primul rând, iar uneori şi resursele de absorbţie. Ambulanţele rămân în anumite momente ale zilei într-un şir lung în faţa UPU sau în faţa Spitalului de Boli Infecţioase până când pacienţii pot fi preluaţi de cei din spital", a mai declarat Diana Cimpoeşu.

10% dintre persoanele care au ajuns în ultima perioada la UPU Sf. Spiridon erau vaccinate, a mai transmis medicul ieşean. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Ce-i aşteaptă pe nevaccinaţi. Medic: Boala va muşca din ei. Cum să vă simţiţi, „majoritate”, în faţa morţii?

SUA. Colin Powell a murit de COVID-19: Fostul secretar de stat, victimă a hackerului român Guccifer, care i-a făcut publice e-mailurile cu Corina Creţu

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite