Singurul spital de stat din România în care pacienţii stau gratuit la hotel. „Acolo îi cazăm pe cei care fac radioterapie“

Singurul spital de stat din România în care pacienţii stau gratuit la hotel. „Acolo îi cazăm pe cei care fac radioterapie“

O cameră din hotelul Institutului Regional de Oncologie Iaşi

Un spital din Iaşi oferă pacienţilor condiţii europene de cazare. Este singurul spital din România care are un hotel în care pacienţii sunt cazaţi gratuit. Mulţi dintre ei spun că nu şi-ar fi permis să plătească o cazare pentru a putea beneficia de tratament departe de casă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Institutul Regional de Oncologie din Iaşi (IRO) este locul unde pacienţii merg cu încrederea că vor găsi condiţii la standarde europene.

Cei peste 5.000 de bolnavi care trec lunar pragul acestei instituţii medicale din Iaşi au garanţia că pot primi, pe lângă tratamentul medical, şi sprijin financiar sub formă de cazare gratuită la hotelul spitalului. 

Pentru că sunt mulţi oameni bolnavi, iar radioterapia este o şansă la viaţă, în secţie se lucrează 24 de ore din 24. Plecând de la aceste aspecte, conducerea spitalului a transformat în 2016 o clădire veche a unui alt spital într-un hotel de 3 stele, cu 70 de locuri. Ceea ce a însemnat o investiţie de 2,6 milioane de lei. 
 
„Acolo cazăm pacienţii care beneficiază de radioterapie gratuită, dar fără masă. Nu ne permitem să le asigurăm şi masă. Pacienţii beneficiază între 20 şi 25 de şedinţe de radioterapie, deci nu e uşor să stai în Iaşi cinci săptămâni gratuit. Ei nu plătesc nimic chiar dacă stau şi sâmbăta şi duminica, atunci când nu fac radioterapie”, a declarat Mirela Grosu, manager al Institutului Regional de Oncologie din Iaşi.
 
De aceeaşi părere sunt şi pacienţii cazaţi în hotel. În ciuda bolii cumplite care macină organinismul, mulţi dintre pacienţi pleacă zâmbind din spital. Printre aceştia se numără şi Elena Ignea, o femeie de 45 de ani, care suferă de col uterin şi este cazată în hotelul IRO de trei săptămâni. 
 
„Asta e normalitatea, dar recunosc că nu mă aşteptam la asta. Am rămas plăcut surprinsă când am aflat că primesc cazare gratuită, nu ştiu cum m-aş fi descurcat fără acest ajutor. Sunt din Roman şi ar fi fost mai greu cu distanţa, aş fi fost nevoită să-mi plătesc singură o cazare. Condiţiile sunt foarte bune, avem şi personal medical acolo. Televizor, frigider. Eu stau doar în timpul săptămânii, sâmbătă şi duminica merg acasa”, a spus Elena Ignea în discuţia cu reporterul „Adevărul”.
 

Pacienţii vor fi trataţi chiar în hotel

În momentul scrierii acestui articol, pacienţii cazaţi în hotelul Institutului Regional de Oncologie Iaşi beneficiază de supravegherea cadrelor medicale pe timpul nopţii, dar pentru radioterapie trebuie să se deplaseze din hotel în institut. Curând însă nu va mai fi nevoie de acest lucru, conducerea institutului spune că pacienţii vor putea face radioterapia direct în hotel. 

„La parterul hotelului am amenajat un spaţiu pentru terapie cu iod radioactiv, iar în curte am construit un buncăr, care va fi dotat cu un accelerator de către Ministerul Sănătăţii prin Banca Mondială, în momentul respectiv pacienţii din hotel vor coborî şi vor face radioterapie acolo. Deci vor sta în camera lor, vor fi anunţaţi prin staţie când să coboare pentru radioterapie. Noaptea avem un serviciu de gardă format din asistenţi medicali. Chiar dacă este regim hotelier, nu putem lăsa pacienţii pe cont propriu”, a adăugat Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi.

Peste buncărul din curte va fi construită o zonă cu încă 20 de paturi. În final, probabil până la sfârşitul anului 2020, potrivit conducerii instituţiei medicale, acolo va fi un spaţiu hotelier cu un număr total de 90 de paturi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: