Senatorul de Iaşi, Varujan Vosganian, acuză SRI şi DIICOT în dosarul Romgaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian afirmă, referindu-se la dosarul Romgaz, că "prima răspundere a SRI și DIICOT este față de cei care conduc țara".

"Nu este posibil ca într-o țară membră a Uniunii Europene, democratică și transparentă, să comploteze șapte ani secretari de stat și adjuncți ai acestora și să producă pagube de peste un milion de dolari, în condițiile în care Parlamentul dă legi, iar președintele le promulgă", a declarat pentru „Adevărul" Varujan Vosganian.

Citeşte şi:

Vosganian: Vreau să fiu audiat, în dosarul Romgaz, împreună cu Băsescu şi Boc

Declaraţiile lui Vosganian au fost făcute în contextul în care DIICOT investighează în ce condiţii au avut acces combinatele chimice din grupul InterAgro la gazele ieftine ale Romgaz. Parlamentul a votat însă o lege în acest sens în 2009.

Un număr de 40 de funcţionari publici aflaţi pe posturi de conducere din Romgaz, din Ministerul Economiei şi din Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) sunt cercetaţi pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Aceleaşi acuzaţii i se aduc şi omului de afaceri Ioan Niculae, patronul InterAgro, care va fi chemat la audieri pe 9 ianuarie.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat ieri că procurorii i-au cerut documente privind piaţa gazelor din perioada când la conducerea ministerului se afla Varujan Vosganian.

Activitatea persoanelor urmărite penal în dosarul Romgaz a fost monitorizată de către ofițerii Serviciului Român de Informații (SRI), care au sesizat DIICOT cu privire la faptul că, începând cu 2005, s-a constituit o grupare infracțională formată din funcționari publici și oameni de afaceri, care "acționează concertat, în cederea păgubirii financiare a societății naționale.

Varujan Vosganian susţine însă că "responsabilitatea SRI este față de cei care conduc țara". SRI și DIICOT ar fi avut obligația să raporteze rezultatele monitorizărilor și ar fi trebuit să se ia măsuri mult mai devreme în cazul unui complot, adaugă el.

În continuare, fostul ministru al Economiei mai spune că dacă, într-adevăr, acei funcționari au complotat pentru subminarea economiei până în anul 2009, atunci Guvernul, prin adoptarea Ordonanței de Urgență 54/2009, a încurajat complotul, adoptând o lege care e "rezervor de pierdere".

Întrebat dacă urmează să fie audiat în dosarul Romgaz, Varujan Vosganian a explicat că, în cazul în care este chemat fără premierul Emil Boc și președintele Traian Băsescu, nu va da niciun fel de declarație.

"Dacă mă cheamă fără ei, nu dau altă declarație decât dacă vin și ei", a spus el pentru „Adevărul".
Fostul ministru al Economiei a trimis sâmbătă o scrisoare deschisă în care a cerut includerea "în rândul persoanelor citate, a celor doi demnitari, deoarece într-o cercetare de asemenea anvergură trebuie pornit de la cifrele mari și de la cei care le-au produs, altminteri ancheta riscă să pară doar o tentativă de a muta atenția opiniei publice ori o răfuială politică".

„Interpretările dosarului au conotație politică"

Întrebat dacă dosarul Romgaz are vreo conotație politică, Varujan Vosganian a precizat că "interpretările dosarului au conotație politică, pentru că omit rolul pe care îl joacă atât Președintele, cât și Primul Ministru". Punerea sub acuzația de complot pentru subminarea economiei a celor aproape 40 de funcționari, arată, în logica vosganiană, că după cei 5 ani de complot, atât președintele, cât și premierul actual au încurajat complotul, adoptând legi în același spirit de protecție a consumatorilor interuptibili.

"OUG 54/2009 nu a fost dată în spiritul legislației existente, ci a modificat-o de o manieră drastică, fără să existe un acord în acest sens, din partea Consiliului Concurenței", se arată în scrisoarea deschisă.

Tododată, senatorul PNL a mai spus "am acordat, prin Ordin al Ministrului, un discount comercial de câteva procente pentru consumatorii interuptibili, cu condiția ca aceștia să-și onoreze obligațiile de plată asumate", precizând că "decizia era în consonanță cu legislația română și europeană din domeniul gazelor, fiind o formă de compensare a riscurilor la care se expun consumatorii interuptibili și care a fost utilizată nu doar din 2005, ci cu mult înainte".

"Felul în care se mută discuția de la aproape 40 de procente discount acordate de Guvern, la cele câteva procente discount în timpul mandatului meu, este inadmisibil".

Citeşte şi:

Lista şmecherilor din industrie care au primit energie ieftină de la stat

Lista completă a demitarilor puşi sub acuzare în acest dosar

Ioan Niculae şi tunul gazelor

Ioan Niculae: „Am cumpărat gaze interne în baza unei legi. Să bage tot Parlamentul în puşcărie!"

126 de milioane de dolari, prejudiciul în dosarul în care este vizat miliardarul Ioan Niculae

40 de oficiali din Ministerul Economiei, Romgaz şi ANRE, acuzaţi în dosarul gazelor ieftine. Vezi aici toată lista

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite