Secretul "tinereţii fără bătrâneţe", dezvăluit la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antioxidanţii naturali, cei care se găsesc în fructe şi legume, au atras atenţia tinerilor doctoranzi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Iaşi.

Cristina Arion este unul dintre cercetătorii formaţi în cadrul Universităţii ieşene a cărui teză de doctorat are potenţialul de a schimba mentalităţi şi chiar vieţi. Lucrarea sa, „Studii privind potenţialul antiradicalic al unor produse horticole” este, poate, unul dintre punctele pe care se vor sprijini studii ulterioare despre longevitate şi sănătate.

O mare atenţie a cercetătorilor a fost axată pe activitatea antioxidanţilor naturali prezenţi în fructe şi legume, datorită potenţialului acestor componente de a reduce nivelul stresului oxidativ. Activitatea compuşilor bioactivi a atras atenţia cercetătorilor din cauza abilităţii ridicate de a acţiona ca agenţi antioxidanţi.

Diferiţi factori patofiziologici cum ar fi procesele prooxidante si pro-inflamatorii conduc la om la apariţia a diverse boli. Astfel, stresul oxidativ constituie un factor important în apariţia cancerului, a bolilor neurodegenerative, a diabetului dar şi în procesul de îmbătrânire. În acest context îmbunătăţirea sistemului celular antioxidant prin dietă reprezintă o strategie importantă de a face faţă dezechilibrelor provocate de stresul oxidative”, susţine tânăra în rezumatul tezei sale de doctorat.

Varza şi prunele, izvor de tinereţe

O dietă bogată în fructe şi legume a fost mult timp asociată cu riscul redus de boli cronice. Compuşii cu proprietăţi antioxidante din fructe şi legume au generat, recent, un real interes din partea comunităţii ştiinţifice. “Studiul activităţii antioxidante cât şi a compuşilor cu rol antioxidant din aceste produse a constituit subiectul multor articole ştiinţifice din literatura de specialitate”, susţine Cristina Arion.

Varza şi prunele reprezintă produse horticole cu tradiţie pentru poporul român. Cultura ambelor specii este cunoscută încă din perioade foarte vechi şi tot de atunci datează şi informaţiile despre rolul lor benefic asupra sănătăţii umane. De-a lungul anilor s-au înregistrat valori ridicate de producţie a acestor două specii, valori care depăşeau ca producţie alte produse din categoria lor.

Varza roşie, un antioxidant mai puternic

“Deşi reprezintă unele dintre cele mai consumate produse horticole de către români, acestea nu au fost studiate din prisma activităţii antioxidante şi a compuşilor bioactivi. Scopul studiului meu a constat în investigarea potenţialului antiradicalic al diferite soiuri de prune şi de varză. Această lucrare scoate în evidenţă shimbările care apar în timpul păstrării în ceea ce priveşte conţinutul de compuşi cu proprietăţi antioxidante, dar şi schimbările care au intervenit în activitatea antioxidantă a probelor de varză şi de prune analizate”, susţine tânăra.

Pentru studiul său, Cristina a utilizat diferite soiuri de prune şi de varză, precum Carpatin, Silvia, Bn7-237-7, Tuleu gras, Superb, Dâmboviţa, d'Agen, Stanley, Record, Blue free, Joris plum şi BN68, dintre care primele şase sunt soiuri de prune de vară, iar celelalte şase sunt soiuri de toamnă.

Au fost luate în studiu două soiuri de varză albă în cultură ecologică: Copenhegen Market şi Işalniţa; două soiuri de varză cultivată în sistem convenţional: Bucharest şi de Buzău şi un soi de varză roşie, pentru a compara activitatea antioxidantă a soiurilor albe cu cea a verzei roşii.

Astfel, soiurile de prune care au arătat activitate antioxidantă ridicată au fost Carpatin, Record, Stanley, Blue free şi Joris plum. “La probele de varză s-a observat că varza roşie a prezentat o activitate antioxidantă mai mare decât a soiurilor de varză albă. Tot varza roşie a prezentat şi cel mai mare conţinut de compuşi bioactivi.

Dintre soiurile de varză cultivate ecologic, s-a remarcat soiul Işalniţa care a avut cel mai mare potenţial antioxidant. Dintre soiurile de varză albă cultivate în sistem convenţional, soiul de Buzău a prezentat cea mai mare activitate antioxidantă”, explică Cristina Arion. Astfel, conform tinerei, atât prunele cât şi varza sunt două surse bogate de antioxidanţi, fiind două dintre alimentele trecute de multe ori cu vederea de către cercetători,  dar şi de către medicii nutriţionişti. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite