Secretul din spatele crimei odioase de la Iaşi. Suspectul principal, arestat pe nedrept acum zece ani pentru uciderea unui profesor

Secretul din spatele crimei odioase de la Iaşi. Suspectul principal, arestat pe nedrept acum zece ani pentru uciderea unui profesor

Narcis Sîn a fost arestat FOTO Facebook

Două persoane sunt suspectate de către anchetatorii ieşeni că ar fi agresat sexual şi ucis o femeie de 59 de ani. Crima a avut loc la finele săptămânii trecute, însă oamenii legii i-au prins pe suspecţi la mai bine de două zile de la faptă, victima fiind, la rândul ei, identificată după trei zile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Suspecţii se numesc Narcis Sîn şi Laurenţiu S., primul fiind deja arestat pentru 30 de zile, iar al doilea internat la Institutul „Socola”, pentru expertiză psihiatrică.

Bărbatul arestat nu e la primul contact cu legea, el mai fiind arestat acum un deceniu pentru o crimă despre care, în final, judecătorii au stabilit că a fost comisă de altcineva. Sîn a fost acuzat, în 2009, că ar fi ucis un profesor care ajunsese să trăiască în condiţii modeste. 

Timp de 15 luni, individul a fost ţinut în arest preventiv, el fiind achitat ulterior, pe motiv că fapta nu ar fi fost comisă de el. Ieşeanul a dat în judecată şi statul român, însă acţiunile sale au fost respinse deoarece nu au fost întocmite corect.

 Ultima cerere a fost respinsă în 2015, după ce judecătorii au considerat că a fost introdusă tardiv. În acea solicitare, bărbatul cerea 1 milion de lei daune morale. 

„Într-o perioadă în care majoritatea oamenilor se bucură de instrucţie şi educaţie, în care se descoperă fiorii sentimentelor tipic adolescentine şi în care se pregătesc pentru viaţă, el a fost încarcerat mai bine de 15 luni, fiind aruncat într-un mediu ostil şi murdar, atât obiectiv, cât şi afectiv, sub acuzaţii extraordinar de grave, statul, prin instituţiile sale represive nefăcând altceva decât să-i mutileze, pentru tot restul vieţii, sufletul şi trupul. “, se arată în acea cerere, citată în motivarea sentinţei.

Crima pentru care este acuzat acum ar fi fost recunoscută de Sîn, au transmis surse judiciare. Fapta ar fi fost comisă pe 3 ianuarie, când Sîn şi Florin S. au băut alături de victima Rodica Onofrei la un bar din Iaşi. Femeia este chiar mătuşa lui Sîn şi a ajuns în stare de ebrietate, motiv pentru care cei doi i-au cerut să facă sex cu ei. Pentru că a refuzat, femeia a fost lovită cu pumnii şi picioarele şi a murit. Ulterior, trupul ei a fost abandonat pe un câmp.

După ce i-a fost găsit trupul, pentru că nu-i ştiau identitatea, anchetatorii au audiat sute de persoane pentru a ajunge la suspecţi. Au reuşit astfel să afle că victima băuse cu suspecţii în dimineaţa în care a fost omorâtă. În jur de 50 de poliţişti au fost implicaţi în investigaţie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: