Schimbări fără precendent în traficul auto din Iaşi. Bulevardul Ştefan cel Mare închis, circulaţia deviată pe Cuza Vodă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Utilajele Primăriei au intrat deja pe strada I.C. Brătianu şi au spart asfaltul de pe trotuare FOTO Cezar Pădurariu
Utilajele Primăriei au intrat deja pe strada I.C. Brătianu şi au spart asfaltul de pe trotuare FOTO Cezar Pădurariu

Calvarul şoferilor din Iaşi se amplifică odată cu deschiderea altor fronturi de lucru pe şantierele care au monopolizat deja centrul oraşului.

Municipalitatea se pregăteşte să închidă bulevardul Ştefan cel Mare, pe sectorul din faţa "cubului", până la Casa Modei, la intersecţia cu strada Horia. Secţiunea care urmează să fie închisă este parte a uneia dintre cele mai importante artere de circulaţie din Iaşi, care face legătura între aproape toate cartierele Iaşiului. 

Asfaltul urmează să fie înlocuit cu piatră cubică, ca şi pe restul bulevardului Ştefan cel Mare. Drept alternativă, cei de la Primărie oferă strada Cuza Vodă, unde traficul este restricţionat în acest moment doar pentru riverani şi pentru circulaţia tramvaielor. 

În acelaşi timp, şi străzile din spatele Primăriei şi din preajma Casei Pătrate vor fi sparte începând din această lună pentru înlocuirea conductelor de canalizare. Este vorba despre străzile Costache Negri, Agatha Bârsescu, Ion Baciu, Bărboi, stradela Bărboi, Armeană, Sf. Sava, Dancu, Matei Millo, Vovidenie şi Vasile Stroiescu. La fel, se va săpa şi pe esplanada din faţa Teatrului Naţional şi străzile din spatele Mitropoliei. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite