Schimbare la vârful Prefecturii Iaşi. Cine este al 17-lea şef într-o instituţie vizată de numeroase scandaluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În şedinţa de Guvern de joi, 30 martie, Guvernul condus Sorin Grindeanu a decis modificarea la vârful Prefecturii Iaşi. Fostul şef de la Protecţia Consumatorilor Iaşi, Marian Grigoraş, a fost înlocuit de un consultat din cabinetul său.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Marian Grigoraş, a anunţat pe pagina sa de socializare că a fost înlocuit din funcţie. „În urma şedinţei de guvern de astăzi a fost emisă hotărârea de numire a unui nou prefect. A fost o onoare deosebită să fiu timp de peste un an prefectul judeţului Iaşi. Scopul meu în acestă funcţie a fost să fac cât mai mult bine pentru comunitatea în care trăiesc. Mulţumesc colaboratorilor pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat şi urez succes în activitate noului prefect!“, a transmis Marian Grigoraş, fost şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi.  

Acesta va fi înlocuit de Marian Şerbescu, care activa în cabinetul prefectului în funcţia de „consultant“. Practic, Şerbescu va fi al 17-lea prefect al Iaşiului. Potrivit declaraţiei sale de avere din 2016, noul prefect are terenuri agricole în judeţele Iaşi, Suceava şi Maramureş, două apartamente în Iaşi şi un autoturism Dacia Logan. În documentul oficial, mai are trecute obiecte de cult, icoane, de 5.000 de euro. În 2009 a deschis un depozit bancar de 9.000 de euro, iar datoriile sale la bancă depăşesc 29.000 de euro.  

Şerbescu (foto ieseanul.ro) a raportat în declaraţia de avere de anul trecut un venit anual de 42.679 de lei, iar ca formator la SC „Media One“ SRL a obţinut un salariu de aproape 23.000 de lei, dar şi alte venituri din comisiile de examinare sau monitorizare a unor instituţii publice. Este membru fondator al Asociaţiei pentru Iniţiativă Socială Iaşi, dar şi membru în consiliul de administraţie de la Maternităţile „Cuza Vodă“ şi „Elena Doamna“. Şerbescu a lucrat la Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Iaşi, iar în 2012 a fost numit şef la Cancelaria prefectului Romeo Olteanu.

Marian Şerbscu FOTO ieseanul.ro

Romeo Olteanu a fost în centrul unui scandal. În 2014, Olteanu s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier. În urma incidentului, a demisionat din funcţie. Un alt scandal legat de Prefectura Iaşi este Radu Prisăcaru, care în 2006, fiind la acea dată cel mai tănăr prefect din ţară, a fost arestat pentru fapte de corupţie.

Citeşte şi:

Dublul-inculpat Nichita se cocoaţă din nou în vârful administraţiei. Judecat pentru şpagă, fostul baron va fi plătit din banii comunităţii ieşene

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite